Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducerea abandonului școlar

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat astăzi, la Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, dezbaterea publică din cadrul programului național pentru reducerea abandonului școlar „Pactul Pentru Tineri”.

”Pactul pentru Tineri” reprezintă cea mai amplă coaliție de forțe cu rezultate în reducerea abandonului școlar cauzat de sărăcie, consum de substanțe, maternitate juvenilă sau bullying.

La eveniment au participat reprezentanți ai învățământului mureșean și ai autorităților locale și centrale, care au discutat cauzele abandonului și soluțiile care ar putea fi implementate.

Președintele CONAF, Cristina Chiriac:

Rostul acestor dezbateri este să corectăm, să plantăm semințe, care vor rodi. Sper să și reușim. Dar noi am demonstrat că se poate. În județul Iași a scăzut rata abandonului școlar după ce a ajuns ”Pactul pentru tineri”. Am reușit să corectăm cazuri individuale. Am descoperit copii aflați în vulnerabilitate, pe care am reușit să își retrimitem la școală.

La dezbatere a fost prezent și ministrul Educației, Ligia Deca, care a subliniat măsurile luate de minister pentru sprijinirea copiilor care provin din medii dezavantajate:

Anul acesta școlar am avut peste 700.000 de burse sociale. Numărul este unul record. Mai mult decât atât, vorbim de o extindere fără precedent a programelor cheie care asigură accesul copiilor fără posibilități la școală. Primul exemplu este ”Masa sănătoasă” sau ”Masa caldă”. Numărul de copii beneficiari în acest an școlar mai mult decât s-a dublat, de la aproximativ 180.000, vorbim acum de peste 450.000 de copii.

Cristina Chiriac a dat exemplul unor județe unde ”Pactul pentru tineri” a funcționat.

În Gorj, elevii s-au reîntors la școală după ce au primit o masă caldă, iar mulți dintre ei au fost ajutați inclusiv financiar:

Am reușit să implementăm în școlile care aveau rată de abandon mare masă caldă, iar unii dintre ei s-au reîntors la școală. Am reușit, cu ajutorul sponsorului principal, să sponsorizăm cazurile speciale ale unor copii care abandonaseră școala pentru că nu aveau bani de internet sau aveau probleme medicale. Dacă am multiplica eforturile acestei coaliții, măcar la nivel de dublu, de două ori, vă imaginați că eforturile concentrate ar avea efect mult mai rapid.

În cadrul programului au fost organizate 10 dezbateri publice județene la care au participat peste 2.500 de profesori, elevi, părinți, reprezentanți ai ONG-urilor, consilieri școlari.

Peste 1.500 de elevi și profesori au avut aport în cele peste 80 de ateliere situaționale organizate în continuarea dezbaterilor

”Pactul pentru Tineri” este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF.

Autor: Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri