55 de proprietari de terenuri din Sighişoara vor fi expropiaţi

Este vorba de cei care au proprietăţi pe pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reabilitarea liniei C.F. Braşov-Simeria, componentă a Coridorului IV paneuropean.
În total 70 de proprietari trebuiau expropiaţi, în 15 cazuri oamenii primind deja despăgubirile de la Guvern.
Situaţia celor 55 rămaşi urmează a fi soluţionată în următoarele două luni printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului,a precizat pentru RTM viceprimarul municipiului Sighişoara, Ioan Gavrilă:

Au mai rămas, din ce am înţeles eu, încă 70 de personae de expropriate, înainte de a începe re-repartizarea, să zicem. Săptămâna trecută s-au rezolvat 15 persoane şi au rămas 55 care depend de ordonanţa de urgenţă a Guvernului României. Această ordonanţă se va rezolva în maxim 2-3 luni de zile, asta ştiu de la cei care s-au ocupat de această problem. Dacă luăm strict şi omeneşte problema nu este strict a Sighişoarei, a Primăriei, dar fiindcă sunt oameni din Sighişoara care trebuie expropriaţi am zis să avem şi la sediul Primăriei o situaţie.”

Acesta a precizat că cei expropriaţi au primit 25 de lei/mp pentru terenurile din intravilan şi 2 lei pe mp pentru cele din extravilan.
Despăgubirile pentru imobilele expropriate situate pe raza localităţilor Sighişoara, Daneş – judeţul Mureş, Dumbrăveni, Micăsasa – judeţul Sibiu, Valea Lungă, Mihalţ şi Sântimbru – judeţul Alba, sunt în cuantum total de 3,2 milioane de lei.
Suprafaţa totală ce va fi expropriată este de aproximativ 600.000 de mp.
Sumele şi valorile menţionate ar putea suferi modificări în funcţie de progresul lucrărilor.

Sanda Viţelar

Foto: viziteazaalbaiulia.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulaţie feroviară oprită temporar înt...

Stan Lucian | Citeste articolul

Traficul feroviar este închis temporar p...

Parteneri