A 10-a ediţie a ,,Transcarpatic Rally Raid” este gata de start

Peste numai câteva zile, de la Braşov va lua startul cea de-a 10-a ediţie a tradiţionalei competiţii TOT Teren, Transcarpatic Rally Raid.
Anul acesta, competiţia va pleca de la Braşov, în 22 septembrie, când, în parcarea din sala sporturilor vor fi prezente toate maşinile. Acolo se vor desfăşura toate verificările tehnice şi administrative, iar în aceeaşi zi, în jurul orei 15,30, se va da un start festiv, concurenţii plecând în direcţia hotelului ,,Stop”. În preajma acestei locaţii se va desfăşura apoi o ,,superspecială”, o probă jalonată, în lungime de aproximativ 9 km pe placul iubitorilor acestui sport. Timpii realizaţi pe această probă specială vor fi luaţi în calcul, la întocmirea clasamentelor finale. O altă importanţă a acestei probe specialoe rezidă din faptul că, în funcţie de clasamentul ei se va da startul în următoarea zi a competiţiei. În 23 septembrie, Raliul programează o buclă în judeţul Braşov, cu o lungime de aproximativ 300 km, cu trei probe speciale. Ziua următoare, caravana Raliului va pleca din Braşov, în direcţia Oneşti. Vor fi, de asemenea, trei probe speciale, pe drumuri de macadam, foarte tehnice, care vor scoate în evidenţă deopotrivă, calităţile pilotului şi copilotului. După Oneşti, va urma o probă specială, care va traversa Carpaţii, spre Panciu şi Focşani. Va urma o probă specială de viteză, iar caravana, după ce va parcurge drumuri de şes, va ajunge la Brăila. Ultima probă va fi Brăilă – Vama Veche, apoi o etapă de legătură 2 Mai – Mangalia- Neptun unde va avea loc festivitatea de premiere.

Nu ne dorim nimic altceva decât ca toţi concurenţii să ajungă sănătoşi la final ţinând cont de faptul că Raliul va parcurge cu predilecţie, drumuri nemodernizate, de câmpie sau prin pădure, pe care poate fi şi noroi. Sunt anunţate în jur de 25 de echipaje, pe mijloace auto-moto, din România, Italia, Rusia şi Israel. Ne bucurăm de faptul că interesul pentru această competiţie este destul de mare şi de faptul că România poate oferi concurenţilor accesul prin nişte zone foarte pitoreşti” ne-a declarat organizatorul acestei competiţii, Victor Pop.

Dorin Duşa

Foto: www.eblogauto.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ungaria restricţionează circulația pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Ministerul de Externe îi avertizează pe ...

Parteneri