Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Recunoștință românească  

Recunoștință românească  

Publicat de Rotar Mirela, 17 mai 2024, 11:00

            Anul ăsta, cetățenii din Brăila au căpătat cel mai fain cadou de la iepuraș. Nu vă gândiți că au descoperit oamenii de știință brăileni cum se scoate mirosul de oaie din carnea de miel pentru friptura de Paști. Sau mucegaiul din brânza cu mucegai. 

           Pur și simplu, de data asta, autoritățile locale au avut inspirație. Că tot a achiziționat primăria tramvaie noi primăvara asta, mă rog, e mult spus noi, de fapt e vorba de o achiziție cu fonduri europene a opt tramvaie identice cu cele aflate deja în trafic de vreo câțiva ani buni. Dar, ca să se poată, totuși, deosebi față de celelalte, primarului Viorel P. i-a venit o idee. Că doar de-aia e primar. Ce-ar fi să boteze tramvaiele astea după numele a opt fii iluștri ai orașului?

          Zis și aprobat din condei. Deja de-a doua zi, tramvaiele au fost personalizate cu portretele celor vizați. Să vă dau câteva exemple.

         Pe linia 1 a fost cea mai mare dispută, deoarece o parte din consilieri, adică doamnele, voiau că tramvaiul să se numească „Ana Aslan”, iar bărbații voiau „Terente”.  Aici a fost miza mare, orgoliul, un tramvai numit… dorință, vorba lui Tennessee Williams.  Acuma, sincer, nu mai bine pui chipul doamnei pe tramvai decât poza lui Terente? Până la urmă, cum era și firesc, doamna Aslan, cea cu geriatria, o știți, a avut câștig de cauză și și-a adjudecat linia 1. Chit că asta duce de la spital la cimitir. Dar, na, te plimbă prin toată Brăila!

          La următoarele tramvaie, treaba s-a simplificat.  Johnny Răducanu și Nicu Alifantis  au de-acum tramvaiele lor. Electrice, nu cu etaj și trase de cai. În tramvaiul „Johnny Răducanu”, călătorii au parte de un fundal sonor pe ritmuri de jazz. Că s-au și mirat la-nceput edilii de ce circulă gol mai mereu, până s-a gândit vatmanul să oprească din când în când muzica ori s-o dea mai încet. „Nicu Alifantis” circulă însă fără probleme.  Totuși, în  „Decembre” o să stea retras în depou și o să se uite cum ninge. 

         O altă problemă întâmpinată ulterior a fost că Panait Istrati și Mihail Sebastian au ajuns să împartă același tramvai. Ca să nu fie loc de confuzii, s-a hotărât ca tramvaiul „Panait Istrati” să circule dimineața, iar spre seară, același tramvai să devină „Mihail Sebastian”.  Unanimitate a fost pentru linia „Fănuș Neagu”. Ăsta duce de la școală la stadion și e mereu plin de „frumoșii nebuni” microbiști.

         Ei, de-acum va fi imposibil să nu nimerească orbul Brăila!

Acuma sigur că au fost și destui dezamăgiți în oraș, pe motiv că legendara tanti Elvira din vestitul cântec de pahar nu e pe nicăieri … Dar poate-și va avea și ea un tramvai, la următoarea achiziție. Parcă poți să știi?

Autor: Sidonia Buta

Ascultă Ne(știrea) zilei în fiecare vineri în „Bună dimineața, Transilvania!” după ora 9, sau, în reluare, în „Pulsul zilei” și „Sens Unic”, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.

Curtea de Conturi a descoperit că 60% din bunurile culturale mobile deţinute de Ministerul Culturii au valori mai mici sau egale cu 10 lei
Social luni, 4 august 2025, 15:55

Curtea de Conturi a descoperit că 60% din bunurile culturale mobile deţinute de Ministerul Culturii au valori mai mici sau egale cu 10 lei

Curtea de Conturi a descoperit, în urma unui audit, că 60% din bunurile culturale mobile deţinute de Ministerul Culturii şi de instituţiile din...

Curtea de Conturi a descoperit că 60% din bunurile culturale mobile deţinute de Ministerul Culturii au valori mai mici sau egale cu 10 lei
Ajungem MARI Mureș recrutează 50 de voluntari
Social luni, 4 august 2025, 13:07

Ajungem MARI Mureș recrutează 50 de voluntari

Ajungem MARI Mureș, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, lansează o nouă campanie de recrutare de...

Ajungem MARI Mureș recrutează 50 de voluntari
Asociaţia Prosumatorilor de Energie solicită ANRE să publice preţul de achiziţie al furnizorilor
Social luni, 4 august 2025, 11:31

Asociaţia Prosumatorilor de Energie solicită ANRE să publice preţul de achiziţie al furnizorilor

Asociaţia Prosumatorilor de Energie solicită ANRE să publice preţul de achiziţie al furnizorilor pentru energia pe care posesorii de panouri...

Asociaţia Prosumatorilor de Energie solicită ANRE să publice preţul de achiziţie al furnizorilor
Starea de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, este în continuare la fel de gravă
Social luni, 4 august 2025, 11:30

Starea de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, este în continuare la fel de gravă

Starea de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, este în continuare la fel de gravă, cu afectarea severă a funcţiei...

Starea de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, este în continuare la fel de gravă
Social sâmbătă, 2 august 2025, 16:20

Ion Iliescu – în stare critică

Starea generală de sănătate a lui Ion Iliescu, fostul şef al statului, s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă...

Ion Iliescu – în stare critică
Social sâmbătă, 2 august 2025, 12:04

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru prevenirea separării copiilor de familie

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru prevenirea separării copiilor de familie, inclusiv a celor care au părinții plecați la muncă în...

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru prevenirea separării copiilor de familie
Social sâmbătă, 2 august 2025, 12:01

Sâmbătă intră în vigoare elemente esenţiale ale unei legi a UE privind inteligenţa artificială

Elemente-cheie din legea Uniunii Europene privind inteligenţa artificială intră în vigoare sâmbătă, afectând modelele folosite în scopuri...

Sâmbătă intră în vigoare elemente esenţiale ale unei legi a UE privind inteligenţa artificială
Social vineri, 1 august 2025, 14:00

A crescut suprafața agricolă pentru subvenții, în Mureș

APIA a finalizat sesiunea de preluare a cererilor pentru subvențiile pe anul 2025 și a prelucrat peste 21.000 de fermieri. Peste 260.000 de hectare...

A crescut suprafața agricolă pentru subvenții, în Mureș