Festivalul Filmului European ajunge în mai la Tg.Mureș, Sibiu și Brașov

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare.

Organizatorul evenimentului, Institutul Cultural Român, anunță că anul acesta, FFE propune un program generos de 40 de filme de lungmetraj – 34 în premieră naţională – şi două selecţii de scurtmetraje. Dintre acestea, 16 filme sunt regizate de femei şi două – coregizate de femei.

Potrivit directorului artistic al FFE, Cătălin Olaru, ediţia 2024 marcheză 35 de ani de la Revoluţie cu filme care vorbesc despre ‘drepturi câştigate’.

Festivalul Filmului European va poposi la Târgu Mureş între 16 și 18 mai, la Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie (Cetate), în Sala Multimedia. Din 17 până 19 mai va fi la Sibiu la Filarmonica de Stat -Sala Thalia și la Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu în Sala Oglinzilor, iar din 24 până în 26 mai se va derula la Centrul Cultural Reduta din Braşov.

Potrivit comunicatului Institutului Cultural Român Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele şi institutele culturale europene.

Autor: Cosmina Nicoară

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024 | Lucian Bode: PNL e...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Secretarul general al Partidului Naționa...

Parteneri