Tg.Mureșul ar putea găzdui Concursul mondial pentru descarcerare

Bazele acestui concurs au fost puse în România în urmă cu patru ani de experții scoțieni. După doar doi ani, ISU Mureș a participat la competiția mondială datorită performanțelor deosebite ale pompierilor mureșeni. În 2017, competiția mondială ar putea să se desfășoare la Tîrgu-Mureș, pentru prima dată în România.

Pentru asta este nevoie de o infrastructură extrem de vastă, dar municipiul este pregătit, spune comandantul ISU ”Horea” Mureș, col. Dorin Oltean:

Sperăm, după toate informațiile pe care le dețin în momentul de față, ca în anul 2017 să fim gazdele Competiției Mondiale de Descarcerare. Este un lucru deosebit ca să aducem în România peste 50 de țări. S-au făcut demersuri ca Tîrgu-Mureșul să fie gazda competiției mondiale în 2017. Am luat în calcul și partea legată de infrastructură. Când spun acest lucru mă gândesc, în primul și în primul rând, la posibilități de cazare. Gândiți-vă că o să fie peste 1.000 de participanți. O să mai fie nevoie de foarte multe autoturisme.”

Azi a debutat, la Târgu Mureş, cea de-a IV-a ediţie a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat de la Târgu Mureş, la care participă 15 echipaje din ţară şi din Republica Moldova.

Cristina Bulbescu

Foto: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri