Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte- 25 septembrie

Oameni & Fapte- 25 septembrie

Publicat de radiomures, 25 septembrie 2015, 06:02

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Mediului Marin”, instituită de ONU şi Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO) şi destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere. Data de marcare a evenimentului variază în funcţie de an şi ţară, dar de fiecare dată are loc în ultima săptămână a lunii septembrie.

– În 1066 a avut loc bătălia de la Stamford Bridge (Anglia), încheiată cu victoria britanicilor asupra norvegienilor, fapt care a pus capăt invaziei vikinge. La data de 25 septembrie 1396 s-a dat bătălia de la Nicopole (astăzi oraş în nordul Bulgariei), unde armatele coaliţiei antiotomane conduse de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, au fost înfrânte de oastea otomană a sultanului Baiazid I (supranumit „Fulgerul”). La acea luptă a participat, alături de cruciaţi, şi un corp de armată din Ţara Românească, în fruntea căruia se afla Mircea cel Bătrân.

– La 25 septembrie 1513 exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa descoperea Oceanul Pacific, pe care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului), denumire rămasă până în anul 1520 când navigatorul portughez Fernando Magellan intra cu corăbiile sale în amintitul ocean, schimbându-i numele în Pacific. Mult mai târziu, în 1848, apărea Decretul special privind trimiterea în exil a majorităţii conducătorilor Revoluţiei din Ţara Românească.

– În 25 septembrie 1926 s-a semnat, la Geneva, Convenţia internaţională privind sclavia, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor. Convenţia a intrat în vigoare la 9 martie 1927, iar România a ratificat-o în anul 1931. În 1949 agenţia sovietică de ştiri „TASS” dădea publicităţii un comunicat în legătură cu experimentarea bombei atomice în URSS. Pe 25 septembrie 1954 s-a dat comunicatul sovieto-român privind predarea către Guvernul României a cotei sovietice de participaţie în societăţile mixte (sovromurile), care îşi încheiau, astfel, oficial existenţa. Sovromurile au reprezentat o formă de spoliere economică a României între 1945-1954. La data de 25 septembrie
1976, în casa lui Larry Mullen Jr. din Dublin (viitorul baterist), s-a înființat formația de muzică rock „U2”.

– În 1991, în toiul celei de-a patra mineriade, ortacii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa din Bucureşti, cu mai multe garnituri de tren, conduși de liderul sindical Miron Cozma. Seara, la Palatul Cotroceni, Cozma îi cerea președintelui României, Ion Iliescu, demiterea premierului Petre Roman în schimbul liniștii din capitală.
– Pe 25 septembrie 1992 a fost inaugurat oficial, la Freystadt (în apropiere de Nürnberg, Germania), Canalul Rin – Main -Dunăre, după 70 de ani de studii, proiectare şi construcţie. Canalul este o parte componentă importantă a căii fluviale (de 3.500 kilometri) care străbate Europa pe direcţia NV-SE şi care leagă oraşul olandez Rotterdam de cel românesc Constanţa, precum şi 15 ţări din centrul şi sud-estul Europei.

– La data de 25 septembrie 2002 un nucleu de cometă sau un meteorit a lovit Pământul în bazinul râului Vitim, situat în Siberia, în apropierea oraşului rus Bodaibo, din regiunea Irkutsk. În fine, pe 25 septembrie 2005, după cursa de la São Paulo, contând pentru marele Premiu al Braziliei, pilotul spaniol Fernando Alonso devenea cel mai tânăr campion mondial de automobilism Formula 1 (la 24 de ani şi 59 de zile),detronându-l pe celebrul pilot german Michael Schumacher şi bătând recordul brazilianului Emerson Fittipaldi care data din 1972.

– În 25 septembrie s-au născut: astronomul danez Ole Rømer (1644); compozitorul francez Jean-Philippe Rameau (1683); savantul german, istoricul, filologul și arheologul Christian Gottlob Heyne (1729); filosoful german din Transilvania Michael Hißmann (1752); inginerul și inventatorul american Alfred Vail (1807); biologul și geneticianul american Thomas Hunt Morgan, laureat Nobel (1866); poetul român Panait Cerna (1881); scriitorul american William Faulkner, laureat al Premiului Nobel (1897); compozitorul rus Dmitri Şostakovici (1906); interpreta română de muzică populară Maria Tănase (1913); prozatorul român Marcel Marcian (1914); actorul sovietic de origine ucraineană Serghei Bondarciuk (1920); pianistul și compozitorul canadian Glenn Gould (1932); interpreta română de muzică populară Ileana Sărăroiu (1936); muzicianul român Dorin Liviu Zaharia (1944); actorul și producătorul american de film Michael Douglas (1944); politicianul și omul de afaceri român Dan Voiculescu (1946); regizorul spaniol Pedro Almodóvar (1949); actorul american Mark Hamill (1951); fotbalistul german Karl-Heinz Rummenigge (1955); actorul american de film Christopher Reeve (1952); actrița și modelul american Heather Locklear (1961); scriitorul spaniol Carlos Ruiz Zafón (1964); actorul și rapperul american Will Smith (1968); actrița britanică de origine galeză Catherine Zeta-Jones (1969) şi jucătoarea română de tenis Monica Niculescu (1987).

– La 25 septembrie au murit, între alţii : compozitorul, violonistul și dirijorul austriac Johann Strauss-tatăl (1849); fizicianul și matematicianul austriac Paul Ehrenfest (1933); fizicianul elvețian Paul Scherrer (1969); scriitorul german Erich Maria Remarque (1970); chimistul rus Nikolai Semionov, laureat Nobel (1986); actrița americană Mary Astor, laureată a Premiului Oscar (1987); sociologul britanic Mark Alexander Abrams (1994);
politicianul comunist român Nicu Ceaușescu (1996); economistul american de origine italiană Franco Modigliani, laureat Nobel (2003) şi cântărețul american Andy Williams (2012).

Septimiu Cioloboc

 

Trei zile cu flori, muzică și dans, la Târgu Mureș
Eveniment vineri, 19 septembrie 2025, 12:19

Trei zile cu flori, muzică și dans, la Târgu Mureș

Festivalul ”Magia florilor” colorează Târgu Mureșul la acest sfârșit de săptămână, printr-un program care are loc în Piața...

Trei zile cu flori, muzică și dans, la Târgu Mureș
Tg. Mureș: Conferință națională pe tema colecțiilor și a colecționarilor de artă
Eveniment vineri, 19 septembrie 2025, 11:09

Tg. Mureș: Conferință națională pe tema colecțiilor și a colecționarilor de artă

Evenimentul are loc astăzi și mâine, la Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean Mureș, și își propune să aducă în...

Tg. Mureș: Conferință națională pe tema colecțiilor și a colecționarilor de artă
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
Eveniment vineri, 19 septembrie 2025, 09:16

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii au fost sesizați aseară cu privire la un accident rutier produs în Târgu Mureș, cu implicarea mai multor autovehicule. Oamenii...

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău
Eveniment vineri, 19 septembrie 2025, 08:27

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în această dimineaţă, la ora 5:49, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit datelor...

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău
Eveniment vineri, 19 septembrie 2025, 07:59

Zilele Culturale Maghiare în Piaţa Sfatului

Meşteşuguri, gastronomie şi tradiţii, în centrul Braşovului. Piaţa Sfatului găzduieşte un târg meşteşugăresc cu produse tradiţionale...

Zilele Culturale Maghiare în Piaţa Sfatului
Eveniment joi, 18 septembrie 2025, 15:13

Mâine începe sărbătoarea sarmalelor de la Praid

Tradiție, arome care fierb în ceaune și voie bună își propun organizatorii pentru cea de-a 28-a ediție a Festivalului Internațional al...

Mâine începe sărbătoarea sarmalelor de la Praid
Eveniment joi, 18 septembrie 2025, 12:57

Ziua de Curățenie Națională, marcată pe 20 septembrie

”Let’s Do It, Romania!” dă startul ediției aniversare a Zilei de Curățenie Națională, o campanie care sărbătorește 15 ani de fapte...

Ziua de Curățenie Națională, marcată pe 20 septembrie
Eveniment joi, 18 septembrie 2025, 11:07

Festivalul Muzical Internaţional ‘Constantin Silvestri’ începe în 2 octombrie la Tg.Mureș

Filarmonica de Stat din Târgu Mureş a anunţat ieri (miercuri) că ediţia a ediţia a XXXV-a a Festivalului Muzical Internaţional...

Festivalul Muzical Internaţional ‘Constantin Silvestri’ începe în 2 octombrie la Tg.Mureș