Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sfânta Lumină – adusă, în această seară, de la Ierusalim

Sfânta Lumină – adusă, în această seară, de la Ierusalim
Foto: Foto: AP / BORIS GRDANOSKI

Publicat de Stan Lucian, 4 mai 2024, 09:04

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare au rolul de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:32

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură

Pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură, la intrarea în cele mai frecventate trasee montane marcate, Serviciul Salvamont...

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:30

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov

Pe DN73, între Braşov şi Câmpulung, se execută lucrări de modernizare pe toată lungimea sectorului iar circulaţia este restricţionată pe...

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:27

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov

Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret şi Jucărioteca din cadrul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov au fost închise în...

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:25

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România

Ambasadorul Germaniei în România, Angela Ganninger, a declarat, azi, la Târnăveni, la inaugurarea celei mai moderne fabrici de materiale izolante...

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:50

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile

Primăria Brașov a depus cererea de finanțare pentru 86 de milioane de lei, bani nerambursabili destinați transformării fostei rampe de deșeuri...

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:09

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie

Patriarhia a anunţat programul de vizitare al Catedralei Naţionale, după ce miercuri, 5 noiembrie, la miezul nopţii, va expira perioada în care...

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie
Social marți, 4 noiembrie 2025, 13:00

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș

Direcția de Asistență Socială Sighișoara, cu sprijinul Poliției Locale și al Asociației Perspective Daneș, a derulat luna trecută o amplă...

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș
Social marți, 4 noiembrie 2025, 12:38

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe familiei muncitorului român care a murit în Italia după prăbuşirea unei clădiri istorice din...

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia