Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ascultă 5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical

Ascultă 5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical

Publicat de radiomures, 30 septembrie 2015, 10:15

Din 1 octombrie şi până în 31 octombrie, Ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale: hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 5 octombrie până la finalul anului şcolar, Ascultă 5 minute de muzică clasică ajunge din nou şi în şcolile din România.

Unul dintre principalele proiecte educative şi culturale ale corporaţiei publice Radio România, Ascultă 5 minute de muzică clasică îşi propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiţia propriu-zisă, atât în spaţii neconvenţionale şi aglomerate, cât şi în şcolile româneşti, la orele de muzică. Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiţii în spaţiile publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor şi muzeelor şi de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie şi octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînţeles, şi la Radio România Muzical.

Din 2014, Ascultă 5 minute de muzică clasică este şi program naţional în şcolile româneşti, graţie unui parteneriat semnat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România. Proiectul facilitează apropierea copiilor faţă de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiţia concretă a materialelor puse la dispoziţie de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât şi o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au şi posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul şcolar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată ţara au participat la proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică. Startul campaniei pentru anul şcolar 2015-2016 este programat pentru luni, 5 octombrie.

Alte informaţii, pe www.romania-muzical.ro/5minute, care găzduieşte şi fişierele audio ale pieselor din proiect precum şi concursul pentru elevi.

Partenerii proiectului pentru ediţia octombrie 2015 sunt: Ministerul Educaţiei Naţionale, Carrefour România, Cora România, Mega Image, Băneasa Shopping City, Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, PricewaterhouseCoopers şi CHM România.

Serviciul Comunicare

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 18:20

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural

Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 15:08

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio

După succesul de la Festivalul Enescu – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber,...

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România joi, 2 octombrie 2025, 18:19

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov

Editura Casa Radio lansează audiobookul Ploaia, în amintirea norului de Dinu Flămând, în cadrul evenimentelor prilejuite de Festivalul Limba...

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România vineri, 26 septembrie 2025, 13:25

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră spectacolul SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor la Radio România Cultural, marți, 30...

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România marți, 16 septembrie 2025, 15:15

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Ediția a cincea ● 17 – 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași
Radio România luni, 15 septembrie 2025, 14:08

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio

 Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de toamnă decât un concert de muzică bună? După o frumoasă participare la Festivalul Internațional...

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:42

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic

   Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a 28-a şi-a anunţat câştigătorii, iar Teatrul Naţional Radiofonic – TNR a găsit Vocea...

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:41

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al 11-lea an...

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”