Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 6 octombrie

Oameni & Fapte – 6 octombrie

Publicat de radiomures, 6 octombrie 2015, 06:03

– La data de 6 octombrie 1408, în privilegiul comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lemberg-Liov, era menţionată cea dintâi atestare documentară a oraşului Bacău. Actul le asigura acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre.

– La 6 octombrie 1437, prin „Înţelegerea de la Apatiu”, intervenită între răsculaţi şi nobili, erau restrânse clauzele favorabile ţăranilor, obţinute în urma victoriei de la Bobâlna. O lună mai târziu răscoala va fi înfrântă.

– În anul 1595, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele otomane conduse de Sinan-Paşa) a fost recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase un corp toscan. Nicolae Mavrocordat a fost numit domn al Moldovei la 6 octombrie 1711, începând astfel regimul fanariot în Moldova. Treisprezece generali maghiari, lideri ai revoluţiei paşoptiste maghiare, au fost executaţi de autorităţile austriece la Arad, în 6 octombrie 1849.

– În zona Montmartre din Paris se deschidea, la 6 octombrie 1889, clubul de divertisment „Moulin Rouge”, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume. Pare-se că atunci şi acolo s-au născut cancanurile atât de dragi nouă, rudelor mai mici şi mai sărace ale francezilor. La 6 ocombrie 1944 trupele române şi sovietice au trecut la o puternică ofensivă cu scopul eliberării nord-vestului Transilvaniei şi a teritoriului ungar până la Tisa („Operaţiunea Debreţin”, în a doua conflagraţie mondială).

– În ziua de 6 octombrie 1946 a avut loc sfinţirea Catedralei ortodoxe române din Timişoara, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, în prezenţa regelui Mihai I, a patriarhului Nicodim, a primului ministru, Petru Groza, şi a altor oficialităţi. În anul 1973 forţele egiptene şi siriene au atacat simultan armatele israeliene de pe Înălţimile Golan şi din Peninsula Sinai, marcând începutul celui de-al patrulea război arabo-israelian („Războiul Kipurului”, nume preluat de la sărbătoarea mozaică Yom Kippur, care a coincis cu declanşarea ostilităţilor).

– Papa Ioan Paul al II-lea devenea, la 6 octombrie 1979, primul pontif care vizita „Casa Albă”, o vizită efectuată la invitaţia preşedintelui american Jimmy Carter. În anul 1981 a fost asasinat Mohammed Anwar El-Sadat, ofiţer şi om politic egiptean, fost preşedinte al Republicii Arabe Egipt, iniţiator al unor reforme democratice şi al liberalizării economiei. El este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1978, împreună cu premierul israelian Menahem Begin.

– Actriţa americană Elizabeth Taylor se căsătorea, la 6 octombrie 1991, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, pe care l-a cunoscut într-un centru de reabilitare pentru consumul de alcool. Acesta a fost cel de-al şaptelea soţ al actriţei, pe care Liz îl va părăsi cinci ani mai târziu. Morala: până şi pe şantier poate sări iepurele.

– La data de 6 octombrie s-au născut, între alţii: arhitectul elveţiano-francez Le Corbusier (1887); exploratorul şi etnologul norvegian Thor Heyerdahl (1914); medicul Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, specialist în chirurgie cardiovasculară (1927); actriţa Vasilica Tastaman (1933) şi fostul fotbalist şi actual antrenor român Emerich Dembrovschi (1945).

– În ziua de 6 octombrie au murit: matematicianul şi astronomul american Benjamin Peirce, care a contribuit la descoperirea planetei Neptun (1880); fostul preşedinte egiptean Mohammed Anwar El-Sadat (asasinat în 1981);
actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (1989); cântăreaţa portugheză Amália Rodrigues, considerată „regina” fadó-ului (1999) şi Mircea Angelescu, ministru al sportului, preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal şi primul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (2009).

Septimiu Cioloboc

 

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș