Tinerii târgumureşeni, interesaţi de alegerile din 9 iunie

Chiar dacă încă nu ştiu cu cine vor vota tinerii din Târgu Mureş sunt de părere că alegerile din 9 iunie sunt importante.

Ei spun că obţin informaţiile de la părinţi sau din mediul on-line, dar nu prea au totuşi încredere în clasa politică:

Chiar şi aşa, potrivit ultimului eurobarometru, România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește intenția de vot a tinerilor la alegerile europarlamentare.

Explică Ioana Vaşoti, coordonator Centrul Europe Direct Râşnov:

78 % din tinerii români spun că vor vota la alegerile europene din 9 iunie în timp ce la nivel European, peste 6 din 10 tineri cetățeni (64%) declară că intenționează să voteze la alegerile europene din 6-9 iunie 2024. Sondajul a arătat că mulți tineri sunt activi și implicați: 64 % au declarat că au participat la activitățile uneia sau mai multor organizații în ultimele 12 luni. „

În România, peste un milion de tineri vor vota anul acesta pentru prima dată.

În plus, potrivit datelor oficiale, vor fi mai mulți alegători cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, decât cei din categoria.

Autor: Sanda Vițelar

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9771RON-9.9999
  • usd 0.1145 1 0.0015

  • chf 5.2114 1 0.0673

  • aud 3.0788 1 0.0152

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creșe și grădinițe noi în județul Mureș,...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Comuna Sâncraiu de Mureș a semnat cu Age...

Aeroportul Internațional Brașov împlineș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Autoritățile județene au decis ca moment...

Spitalul de Urgență din Sf. Gheorghe se ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Lucrările la noul spital de pneumologie,...

Se caută voluntari pentru recensământul ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acesta este coordonat de Asociaţia Grupu...

„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie

Rotar Mirela | Citeste articolul

Paleontolog, veterinar, fermier sau „gră...

Parteneri