Tîrgumureşenii sunt aşteptaţi mâine la Ziua Armatei

Duminică, 25 octombrie, vor fi organizate ceremonii militare şi de depuneri de coroane, la Oarba de Mureş, ora 9.00 şi în Piaţa Victoriei din Tîrgu Mureş, începând cu ora 12.15. Tot mâine, între orele 11.00 şi 14.00, va avea loc o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente militare, în Piaţa Trandafirilor.
Reprezentantul Garnizoanei Tîrgu-Mureș, locotenent-colonel Dorel Danciu.

Între orele 11 şi 14 va fi organizată o expoziţie tehnică, echipamente militare, vehicule de luptă, aparţinând unităţii militare Garnizoana Tîrgu-Mureş. De asemenea, în cadrul ceremoniei militare, cei mai tineri dintre studenţii militari, aparţinând catedrei de pregătire medico-militară din Tîrgu-Mureş, vor depune jurământul.”

La data de 25 octombrie 1944, ostaşii Armatei noastre eliberau localităţile Carei şi Satu Mare din Ardealul răpit prin Dictatul de la Viena.
Anul acesta sărbătorim 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, 70 de ani de pace, 70 de ani departe de ororile unui război care a marcat întreaga omenire.

Raluca Creţ

Sursa foto: www.zi-de-zi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri