Campionul Mircea Romaşcanu (62 de ani), a venit de la Otopeni pe bicicletă, pentru a fi prezent la ,,naţionalele” din Poiana Braşov!

Poiana Braşov a găzduit la acest sfârşit de săptămână, Campionatele Naţionale de Ciclocros. Unul din oaspeţii competiţiei a fost cunoscutul fost multiplu campion al României, Mircea Romaşcanu, cel care a scris istorie în acest sport. Romaşcanu a fost multiplu campion al României, multiplu câştigător al Turului României, participant şi câştigător de medalii, la numeroase competiţii cicliste internaţionale, aşa cum a fost renumita ,,Cursă a Păcii”.Acum pregăteşte tineri ciclişti la Otopeni. Pentru a le da un exemplu, Mircea Romaşcanu a venit pe bicicletă, cale de 160 de km, de la Otopeni, în Poiana Braşov. Acest lucru nu este la îndemâna oricărui tânăr ciclist, care se sperie de km, cu atât mai puţin unei persoane care a trecut de 6 decenii de viaţă, aşa cum este Mircea Romaşcanu. Dar, el a dovedit că ,,se poate”, aşa cum a spus campionul…,,Munca aduce performanţă. Sunt bucuros pentru fiecare ciclist, pe care-l văd pedalând, pe şosele ţării şi pe afară. Într-o zi, dintre toţi cicliştii de pe şosele, pasionaţi de o astfel de mişcare, poate că se va ivi vreunul, care să facă mare performanţă. Eu am dat exemplu, dar ei trebuie să dea acum exemplu, pentru tinerii care stau în faţa calculatorului şi care ar trebui să -şi umple timpul şi altfel, bunăoară, pedalând”, ne-a destăinuit acest titan al ciclismului românesc de odinioară…

Dorin Duşa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri