Teatrul Național Tîrgu-Mureș sprijină copiii nevoiași

Compania ”Liviu Rebreanu” a lansat astăzi Campania „Colorează o stea”, dedicată ajutorării copiilor defavorizați aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Mureș.
Astfel, în perioada 2-22 decembrie se va organiza o colectă de rechizite școlare, cărți și jocuri de grup pentru copii.
Obiectele pot fi depuse în cutia de la Sala Mare, înainte de fiecare spectacol, sau zilnic, între orele 12.00 și 18.00, la intrarea de la Sala Mică a Teatrului Național.
Secretarul artistic al Companiei ”Liviu Rebreanu”, Laurențiu Blaga.

Ideea acestei campanii este aceea de a organiza o colectă de rechizite, cărți și jocuri de grup pentru copii. Astfel, spectatorii noștri care vin la spectacolele Companiei ”Liviu Rebreanu” și nu numai, și la Tompa Miklos, pot aduce cărți de povești, hârtie sau creioane colorate, carioci, plastilină sau jucării, globuri de Crăciun.”

În perioada 14-18 decembrie, copiii vor fi implicați în cadrul unor ateliere de confecționare a ornamentelor de Crăciun, ținute de scenografa Măriuca Ignat împreună cu voluntarii trupei Guga Junior.
De asemenea, aproximativ o sută cincizeci de copii vor participa la vizionarea spectacolului Poveste de Crăciun de Oana Leahu, în perioada 17-19 decembrie.

Raluca Creţ

11

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

La Zau de Câmpie se desfășoară Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La acest sfârșit de săptămână, la Zau de...

Parteneri