Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concert romantic la Sala Radio: Horia Mihail cântă Rachmaninov, sub bagheta lui Cristian Măcelaru

Concert romantic la Sala Radio: Horia Mihail cântă Rachmaninov, sub bagheta lui Cristian Măcelaru

Publicat de radiomures, 8 decembrie 2015, 14:22 / actualizat: 9 decembrie 2015, 13:27

Doi artişti români care au stârnit aprecierea deopotrivă a publicului român, cât şi a celui de peste hotare – dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Horia Mihail, se întâlnesc pe scena Sălii Radio, vineri, 11 decembrie (ora 19:00), într-un eveniment în care veţi asculta şi unul dintre emoţionantele concerte semnate de compozitorul rus Serghei Rachmaninov, considerat ultimul mare compozitor romantic. În ipostază solistică, alături de Orchestra Naţională Radio, Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai momentului, va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, compus de artistul rus la doar 18 ani, dar revizuit ulterior în mai multe rânduri. Dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi în Canada, Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto şi Baltimore.

Seara se va deschide cu uvertura Hebridele, creată de Mendelssohn după o vizită în arhipelagul cu acelaşi nume din nord-vestul Scoţiei. Ca urmare a aceleiaşi călătorii întreprinse iniţial în Anglia la invitaţia Societăţii Filarmonice londoneze şi continuată printr-o vizită în Scoţia, compozitorul a creat şi cunoscuta Simfonie nr. 3, supranumită Scoţiana. Concertul de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 7, creaţie a lui Dvořák, compusă la invitaţia Societăţii Filarmonice londoneze.

Atractivitatea serii de 11 decembrie este asigurată, pentru publicul ce va fi prezent la Sala Radio, nu numai prin calitatea interpreţilor şi a programului muzical propuse, ci şi printr-o dublă lansare-sesiune de autografe oferite de dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Horia Mihail. Apărute la Editura Casa Radio, albumele prezentate sunt Orchestra Naţională Radio, dirijor: Cristian Măcelaru: Mihail Glinka – Ruslan şi Ludmila şi Nikolai Rimski-Korsakov – Şeherazada, respectiv Pianul călător. Horia Mihail – Romantic.

Cristian-MacelaruCu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. A studiat la Universitatea Rice şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. De asemenea, Cristian Măcelaru a debutat cu succes alături de Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.

Pianistul Horia Mihail a concertat de peste o mie de ori cuHoria-Mihail marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente. Din 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio şi a participat la turnee în ţară sau în străinătate. Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Serviciul Comunicare SRR

Foto: Mihail Jora

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș