Amenzi de aproape 160.000 de lei aplicate de poliţiştii mureşeni

În ultimele trei zile, polițiștii au constatat 65 de infracțiuni și au aplicat 676 de sancțiuni contravenționale în valoare de 158.500 de lei.
Activitățile se încadrează în acțiunea ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță!”, care urmărește protejarea intereselor comerciale ale cetățenilor și menținerea siguranței publice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, poliţiştii au sancţionat cinci agenţi comericali, dar au constat şi 65 de infracţiuni, cele mai multe fiind la regimul rutier, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop:

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au fost prezenți în complexele comerciale, precum și în piețe și târguri pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor de larg consum. Pentru neregulile constatate la agenții economici verificați, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.500 de lei. De asemenea, polițiștii au constatat 65 de infracțiuni, 21 fiind fapte de natură judiciară, 2 ale regimului vizând materiile explozive, iar 26 infracțiuni au fost la regimul rutier.”

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 38 de permise de conducere, dintre care 16 pentru viteză.

Sanda Viţelar

Foto: www.viitorulilfovean.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Parteneri