Proiectul de reamenajare a Cetăţii Medievale din Tg. Mureş finalizat

Asta după ce au trecut nu mai puţin de cinci ani de la semnarea contractului de finanţare în luna octombrie a anului 2010.
Şantierul propriu-zis a început un an mai târziu, în 2011, iar de atunci municipalitatea a fost nevoită să facă mai multe modificări în cadrul proiectului.
Acestea au fost necesare deoarece în acest interval de timp au existat nu mai puţin de 50 de modificări ale procedurilor de decontare a lucrărilor şi modificări ale legii achiziţiilor publice.
De asemenea, lucrările au fost întrerupte de nenumărate ori datorită siturilor arheologice, 20 la număr, descoperite în Cetate dar şi deoarece a fost nevoie de două etape de revizuire a documentaţiei tehnice.
În afară de toate acestea proiectul a avut nevoie de nu mai puţin de 100 de acorduri şi avize, spune Directorul Serviciului Proiecte Europene din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş, Dana Ijac:

Este un proiect extrem de complex şi dificil, nu numai datorită faptului că este monument istoric şi au trebuit respectate o serie de acorduri, avize şi proceduri specific pentru realizarea investiţiei, dar în acestă perioadă de la semnarea contractului până când am reuşit să finalizăm şi să închidem toate procedurile de decontare au avut loc aproximativ 50 de modificări în procedura de decontare. Per total acest proiect a avut nevoie de apoximativ 100 de acorduri şi avize.”

Municipalitatea lucrează la un regulament de desfăşurare a activităţilor ce vor avea loc în Cetate unde au fost amenajate spaţii expoziţionale muzeale, săli de conferinţe şi spectacol, dar şi locaţii pentru ateliere meşteşugăreşti şi piese de teatru.
Cel mai probabil acestea vor fi date în folosinţă în cursul anului viitor.
Valoarea totală a proiectului a fost de 6,6 milioane de euro din care 75% fonduri nerambursabile şi 25% contribuţie din bugetul local.

Sanda Viţelar

Foto: RTM/Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sepsi Sf.Gheorghe, victorie la scor în f...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația covăsneană a surclasat-o, viner...

Parteneri