Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 6 ianuarie

Oameni & Fapte – 6 ianuarie

Publicat de radiomures, 6 ianuarie 2016, 06:00

– Creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici sărbătoresc azi Botezul Domnului, eveniment cunoscut în popor drept „Boboteaza” – Dumnezeiasca Arătare.
În Calendarul Romano-Catolic figurează Epifania Domnului.

– La 6 ianuarie 1066 Harold al II-lea a fost încoronat ca rege al Angliei, cu puțin timp înainte ca țara să fie cucerită de normanzi.

– În anul 1540 regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a însurat cu cea de-a patra lui soție, Anne de Cleves.

– Pe 6 ianuarie 1714 englezul Henry Mill a patentat un dispozitiv de scris asemănător tiparului (maşina de scris din zilele noastre). Dar prima maşină de scris comercială a fost patentată abia în anul 1868, inventatorul ei fiind inginerul mecanic american Christopher Sholes.

– În 6 ianuarie 1838 inventatorul american Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, din statul american New Jersey.

– Educatoarea italiană Maria Montessori a deschis la Roma, în 1907, prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor din capitala Italiei.

– Pe 6 ianuarie 1912 New Mexico era admis drept cel de-al 47-lea stat al Statelor Unite ale Americii.

– În 6 ianuarie 1926 s-a creat Compania aerienă germană „Lufthansa”. Cunoscută sub numele de „Deutsche Luft Hansa – D.L.H.”, compania aeriană a devenit, din anul 1953, „Deutsche Lufthansa A.G.”

– La data de 6 ianuarie 1929 Alexandru I Karagheorghevici, rege al Serbiei, Croației, Sloveniei şi Iugoslaviei, a abolit Constituția şi a dizolvat guvernul, instaurând un regim de dictatură.

– Pe 6 ianuarie 1929 ferma americană „Sheffield”, din New York, a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte.

– În anul 1942, la data de 6 ianuarie, „Pan American Airlines” devenea prima companie aeriană comercială care efectuează zboruri în jurul lumii.

– Pe 6 ianuarie 1950 s-a dat Decretul nr. 6 prin care se hotăra înființarea coloniilor (lagărelor) de muncă în ţara noastră. Lagărele și-au început activitatea la 14 ianuarie acelaşi an. În perioada 1950-1954, au fost internate în lagărele de muncă 22.077 de persoane.

– În anul 1990 s-a reînfiinţat oficial, în România, Partidul Național Liberal.

– La 6 ianuarie 1994 patinatoarea americană Nancy Kerrigan, dublă medaliată olimpică, a fost atacată și lovită în piciorul stâng de o persoană plătită de fostul soț al rivalei sale, Tonya Harding.

– În ziua de 6 ianuarie 2003 a început procesul intentat cetăţeanului francez Zacarias Moussaoui, singura persoană pusă sub acuzație până în prezent pentru atentatele de la 11 septembrie 2001 din New York.

– Pe 6 ianuarie 2007 la Bâlea Lac, în județul Sibiu, s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România.

– La 6 ianuarie s-au născut: Ioana d’Arc, eroină naţională a Franţei (1412); aviatorul francez Jacques-Étienne Montgolfier (1745); scriitorul român
Ioan Budai Deleanu (1760); scriitorul român Ion Heliade Rădulescu (1802); pictorul francez Gustave Doré (1832); compozitorul german Max Bruch (1838); poetul bulgar Hristo Botev (1848); poetul şi prozatorul român
Ion Minulescu (1881); compozitorul român Emil Monția (1882); scriitorul român Ionel Teodoreanu (1897); fizicianul român Ion I. Agârbiceanu (1907); cântărețul italian Adriano Celentano (1938); muzicianul britanic
Syd Barrett, membru fondator al trupei de rock progresiv „Pink Floyd” (1946); chitaristul australian de origine scoțiană Malcolm Young, membru al rupei rock „AC/DC” (1953); actorul britanic Rowan Atkinson, celebrul
„Mr. Bean” (1955) şi fotbalistul şi antrenorul român Ilie Dumitrescu (1969).

– Într-o zi de 6 ianuarie au murit: sultanul otoman Mehmed al IV-lea (1693); pedagogul francez Louis Braille, inventatorul alfabetului Braille (1852); călugărul, botanistul și cercetătorul austriac Gregor Mendel, „părintele” geneticii (1884); președintele american Theodore Roosevelt (1919); scriitorul român Iacob Negruzzi (1932); scriitorul englez A.J. Cronin (1981); fizicianul rus Pavel Alexeevici Cerenkov, laureat al Premiului Nobel (1990); balerinul și coregraful rus Rudolf Nureev (1993); trompetistul american de jazz Dizzy Gillespie (1993) şi pianistul și compozitorul francez de jazz Michel Petrucciani (1999).

Septimiu Cioloboc

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș