Măsuri pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo

Peste 4.000 de poliţişti au acţionat cu 1.772 de mijloace auto, în ultimele 24 de ore, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit sursei citate, în prezent nu sunt drumuri blocate, la nivel naţional circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
În urma acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale atât administratorilor de drumuri, pentru neîntreţinerea carosabilului, cât şi conducătorilor auto pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în condiţii de iarnă.
Potrivit polițiștilor, soferii care nu îşi echipează maşinile cu anvelope corespunzătoare pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei riscă o amendă de 472 de lei, dar şi reţinerea talonului, fără drept de circulaţie. Pot fi sancţionaţi şi şoferii care nu îşi curăţă parbrizele şi plăcuţele de înmatriculare, dar şi cei care au probleme la instalaţiile de climatizare, de degivrare şi iluminare.
De asemenea, au fost salvate de la îngheţ 11 persoane fără adăpost, care au fost identificate şi transportate la centrele sociale de către unităţile de Ambulanţă.

Foto: www.sighet247.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri