Militari în rezervă veniţi din toată ţara protestează în Capitală

Militari în rezervă veniţi din toată ţara protestează, astăzi, în Capitală, în faţa clădirii Guvernului, până la ora 18:00. Protestul este organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi organizaţiile partenere din cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile.
Nemulţumirea lor vizează, în principal, modificarea legii referitoare la pensiile militare.
Potrivit liderului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru manifestanții solicit și legea salarizării unice, o nouă lege a pensiilor pentru toate categoriile de pensionari, dar și ”drepturi pentru toţi care au fost loviti prin aplicarea incorecta a legii”.

UPDATE ORA 16,00 Protestul a fost organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi organizaţiile partenere din cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile.

Protestatarii au cerut modificarea legii referitoare la pensiile militare, dar au avut și alte revendicări:

-: În afară de pensii, să fim respectaţi, în primul rând.
-: Să fim băgaţi în seamă, ca şi foste cadre militare ale acestei ţări. De ce? Cei de la Armată au făcut discriminări în rândul cadrelor militare participante la acţiuni în teatrele de operaţiuni. S-a dat ordonanţă, în 2006, în care se recunoşteau drepturile militarilor care au participat minim patru luni la o misiune.
-: E un protest de solidaritate cu miliarii şi revoluţionarii, CFR-ul ş.a.m.d.
Reporter: De unde aţi venit?
-: Din Galaţi.
Reporter: Ce revendicaţi?
-: Salarii. Drepturile care au fost tăiate şi confiscate, cu alte cuvinte.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Bucuria de a fi | Sărbători de Paști în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sărbătorile de Paști veneau odinioară cu...

Parteneri