Sindicaliştii au început negocierile cu Guvernul pe noua lege a salarizării unice

Întâlnirile dintre sindicate şi ministere au început zilele trecute, pe categorii de bugetari.
Se discută cele mai mici detalii, pentru un echilibru între angajaţi şi angajatori, spune preşedintele Sindicatului Acord Mureş, Lucian Puiu.

Vor fi discuţii de principiu, prin care noi, ca şi organizaţii sindicale, vom încerca să transmitem care sunt inechitățile care sunt în acest moment în sistem, noi încercăm pe toate domeniile bugetare să transmitem care sunt problemele practice întâlnite la ora actuală legate de funcţionarii publici, de personalul contractual, de diferite discrepanţe salariale.”

Sindicatele din învăţământ au participat ieri la prima rundă de discuţii, şi, în linii mari, sunt mulţumite de proiect, a declarat pentru RTM preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Mureş, Ioan Săcărea.

Avem majorarea de 15% din decembrie. Există o nemulţumire în rândul oamenilor pentru că nu s-a modificat salariul de bază. Vom reintra în posesia celui de-al treisprezecelea salariu, de asemenea s-ar putea să revină în actualitate şi alte sporuri, care nu fac parte din salariul de bază.”

Proiectul legii salarizării unice urmează să fie conturat până în 10 februarie.
Sindicaliştii estimează că proiectul va intra în Parlament la începutul lunii martie si spera ca legea să fie promulgată cel tarziu la jumatatea lunii mai.

Raluca Creţ

Foto:

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri