Probele de apă plată şi lapte praf analizate sunt conforme

Probele de lapte praf şi apă plată analizate sunt conforme, iar apa din reţelele publice folosită la prepararea hranei copiilor internaţi la Bucureşti este potabilă, au anunţat, azi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.
Potrivit unui comunicat al DSP Argeş, au fost recoltate probe de la domiciliile copiilor, de la Spitalul de Pediatrie Piteşti, precum şi din alimente, din apa din reţeaua publică şi din apa îmbuteliată care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii, înainte de apariţia simptomatologiei.
În schimb, apa din sursă proprie folosită într-o gospodărie din Mărăcineni, care din declaraţiile părinţilor era folosită doar la prepararea supelor, precum şi cea de la un izvor public din Ştefăneşti, despre care tatăl a declarat că nu a fost folosită pentru hrana copilului, a fost găsită ca fiind nepotabilă.
O fetiţă diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic a decedat în noaptea de duminică spre luni la Spitalul ‘Marie Curie’, au declarat pentru AGERPRES surse medicale. Potrivit surselor citate, fetiţa era internată la secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale.
La Spitalul ”Marie Curie” mai erau internaţi duminică 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic.

Foto: stirileprotv.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Spectacol manifest la Teatrul Scena din ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Teatrul Scena lansează publicului o invi...

Parteneri