Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Apel Salvați Copiii pentru mai multe servicii medicale la sate

Apel Salvați Copiii pentru mai multe servicii medicale la sate
Foto: Salvați Copiii

Publicat de Rotar Mirela, 18 decembrie 2024, 13:00

Organizația Salvați Copiii atrage atenția că datele statistice pentru 2023 arată o creștere a discrepanței între mediul urban și rural în ceea ce privește accesul la serviciile medicale, inclusiv cele de bază.Acest lucru afectează în special comunitățile vulnerabile care nu-și pot trata corespunzător copiii bolnavi.

Dacă în mediul urban există 13,7 mii de cabinete medicale independente de specialitate, în rural numărul acestora este de peste 17 ori mai mic.

În consecință, peste 60% dintre decesele la copii sub cinci ani s-au înregistrat anul trecut în mediul rural, precizează pentru RTM coordonatorul de proiect din cadrul organizației, Ștefania Mircea:

,,Din experiența noastră în zonele rurale, am descoperit că serviciile medicale pentru copii sunt deficitare. Din păcate, ori sunt cabinete puține de medicină de familie, ori nu există medici specialiști, ori pentru intervenții precise și de specialitate, părinții trebuie să ajungă în orașe iar pentru persoanele care provin din zonele defavorizate și nu-și permit astfel de deplasări, este foarte dificil. Din 1.115 decese la copiii cu vârsta sub 5 ani, 636 de decese s-au înregistrat în mediul rural.”

Județul Mureș a recuperat în ultimul an aproximativ 5% din acest decalaj iar perspectivele pentru anul viitor sunt și mai bune, precizează directorul CJAS Mureș, Rodica Biro:

,,Una din strategiile de contractare a Casei de Sănătate Mureș a fost creșterea accesului la serviciile medicale și medicamente de care beneficiază cetățenii din mediul rural. Prin urmare, a crescut șansa acestora de a se adresa la un cabinet medical, ceea ce înseamnă foarte mult. La asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinică se vede foarte clar numărul de servicii medicale care a crescut, și inclusiv cele dentare.”

Pentru a putea corecta decalajul dintre maternitățile din țară, Salvați Copiii investește de 14 ani în aparatură performantă pentru secțiile de terapie intensivă și pediatrie, motiv pentru care organizația apelează și în acest an la societățile comerciale pentru sponsorizări.

Ștefania Mircea:

,,Salvați Copiii va susține în continuare unitățile medicale, acolo unde este necesar iar acum avem un proiect foarte complex pentru maternitatea Polizu (București), pentru că este foarte importantă sănătatea atât a mamei cât și a copilului. De asemenea, sunt foarte multe unități medicale care sau nevoie de susținere iar, în această perioadă, fiind finalul anului, companiile ne pot susține redirecționând 20% din impozitul pe profit pentru această cauză, adică pentru susținerea sănătății mamei și copilului.”

Potrivit datelor Eurostat, cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor din România reprezintă mai puțin de jumătate din media Uniunii Europene, adică aproximativ 1.600 de euro în România, față de 3.700 de euro cât este media UE.

În plus, sistemul de sănătate rămâne mult prea axat pe spitale, cu cheltuieli foarte mari, România având peste 7 paturi de spital la mia de locuitori, față de media europeană care are doar 4,8 paturi de spital la mia de locuitori.

Chiar dacă sistemul de asigurări sociale de sănătate este obligatoriu, aproximativ 25% dintre români sunt neasigurați, în special cei din zonele rurale.

Autor: Cristina Bulbescu

”Săptămânile roz” pentru depistarea cancerului mamar
Sănătate marți, 7 octombrie 2025, 12:20

”Săptămânile roz” pentru depistarea cancerului mamar

Pentru al patrulea an consecutiv Spitalul Județean de Urgență (SJU) Miercurea-Ciuc derulează o amplă campanie de depistare a cancerului mamar,...

”Săptămânile roz” pentru depistarea cancerului mamar
Campanie de depistare a cancerului mamar derulată de SJU Miercurea-Ciuc şi o firmă privată
Sănătate luni, 6 octombrie 2025, 18:21

Campanie de depistare a cancerului mamar derulată de SJU Miercurea-Ciuc şi o firmă privată

Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc anunţă lansarea campaniei de depistare a cancerului mamar, intitulată ‘Săpătămânile...

Campanie de depistare a cancerului mamar derulată de SJU Miercurea-Ciuc şi o firmă privată
ghid medical 02.09.2023 infectie virus west nile
Sănătate luni, 6 octombrie 2025, 09:24

INSP: 38 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile înregistrate de la începutul lunii iunie

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că, în perioada 2 iunie – 2 octombrie, au fost înregistrate 38 de cazuri de infecţie...

INSP: 38 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile înregistrate de la începutul lunii iunie
Echipamente pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov
Sănătate vineri, 3 octombrie 2025, 20:04

Echipamente pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov

Săptămână aceasta a fost livrat, instalat și recepționat ultimul lot, informează Consiliul Județean Brașov. Per total, 11 loturi de...

Echipamente pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov
Sănătate joi, 2 octombrie 2025, 17:05

Raportul Corpului de control cu privire la cazul de la Spitalul ‘Sf Maria’ din Iaşi, trimis Parchetului

Raportul Corpului de control cu privire la cazul de la Spitalul ‘Sf Maria’ din Iaşi va fi trimis Parchetului General, a anunţat...

Raportul Corpului de control cu privire la cazul de la Spitalul ‘Sf Maria’ din Iaşi, trimis Parchetului
Sănătate joi, 2 octombrie 2025, 12:03

Reguli stricte de igienă la Spitalul de Urgență Tg. Mureș, după focarul de infecții nosocomiale din vară

Înainte de cazul dramatic de la Iași, unde șapte copii infectați cu bacteria Serratia Marcescens au decedat, un caz similar a fost gestionat la...

Reguli stricte de igienă la Spitalul de Urgență Tg. Mureș, după focarul de infecții nosocomiale din vară
Sănătate miercuri, 1 octombrie 2025, 15:00

A început oficial campania de vaccinare antigripală

De astăzi, mai multe grupe de risc beneficiază de gratuitate pentru vaccinul antigripal, iar farmaciile cu circuit deschis au anunțat că dețin...

A început oficial campania de vaccinare antigripală
Sănătate miercuri, 1 octombrie 2025, 12:41

De azi, vaccinarea gratuită anti-HPV se extinde și la tineri. Mii de doze sunt administrare anual în Mureș

Fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani beneficiază, potrivit legii, de vaccinare gratuită împotriva virusului care...

De azi, vaccinarea gratuită anti-HPV se extinde și la tineri. Mii de doze sunt administrare anual în Mureș