Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

28 de posturi, desfinţate la Primăria Luduş

28 de posturi, desfinţate la Primăria Luduş

Publicat de Rotar Mirela, 26 martie 2025, 12:10

Noua organigramă propusă de executivul Primăriei a fost deja aprobată în Consiliul Local.

În urma desfiinţării celor 28 de posturi se va face o economie de 3 milioane de lei, fonduri ce vor fi utilizate pentru continuarea investiţiilor aflate în derulare.

Primarul oraşului Luduş, Cristian Moldovan:

,,O nouă organigramă și un nou stat de funcții subțiat, astfel încât toate serviciile din primării să nu sufere lipsuri în relația cu cetățenii, deci să asigurăm aceleași servicii către ludușeni și, în același timp, am făcut o reducere de aproximativ 20% din aparatul primăriei, respectiv 38 de posturi, dintre care două de conducere. S-au redus și am ajuns la o economie bugetară de peste 3 milioane de lei la nivelul anului.”

Printre posturile care se reduc se numără 7 posturi de poliţişti locali, iar serviciul de pompieri voluntari se desființează.

Edilul Cristian Molovan spune, însă, că aceaste activități nu vor fi afectate:

„Va rămâne doar un compartiment și nu vom mai avea un șef de poliție locală. Cu acești nouă polițiști vom face permanența, dar vom scoate de la poartă, în afara orelor de program, acești polițiști care asigură o continuitate. Avem la Luduș, de mulți ani de zile, o formație militarizată de pompieri a ISU Mureș. Am avut o discuție cu şeful ISU Mureş și am ajuns la concluzia că asigurând cu mașina noastră de pompieri apă suplimentară pentru echipa lor de intervenție este suficient.”

Acesta a mai spus că decizia este motivată de situația veniturilor la bugetul local, care impune adaptarea cheltuielilor pentru a evita riscul de supraîncărcare a obligațiilor financiare și de intrare în incapacitate de plată.

Autor: Sanda Viţelar

Zborul Sibiu-Antalya, întors la sol din motive tehnice
Social luni, 30 iunie 2025, 15:07

Zborul Sibiu-Antalya, întors la sol din motive tehnice

Zborul cu destinaţia Antalya operat de compania Corendon a decolat, azi, la ora 11:05 (ora locală), de pe Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS),...

Zborul Sibiu-Antalya, întors la sol din motive tehnice
Trei localități mureșene vor beneficia de instalații de desalinizare a apei râului Târnava Mică
Social luni, 30 iunie 2025, 15:00

Trei localități mureșene vor beneficia de instalații de desalinizare a apei râului Târnava Mică

Este vorba de municipiul Târnăveni, respectiv comunele Fântânele și Suplac. Aquaserv Mureș a informat Comitetul Național pentru Situații de...

Trei localități mureșene vor beneficia de instalații de desalinizare a apei râului Târnava Mică
CNSLR Frăția Mureș: Guvernul are mai multe soluții pentru reglarea deficitului bugetar
Social luni, 30 iunie 2025, 14:00

CNSLR Frăția Mureș: Guvernul are mai multe soluții pentru reglarea deficitului bugetar

Tot mai mulți angajați din sistemul bugetar protestează împotriva intenţiei executivului de a reduce o parte din sporuri. Sindicatele amenință...

CNSLR Frăția Mureș: Guvernul are mai multe soluții pentru reglarea deficitului bugetar
TOP CINEMA ‘F1: The Movie’, pe primul loc în box-office-ul nord-american
Social luni, 30 iunie 2025, 13:26

TOP CINEMA ‘F1: The Movie’, pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul ‘F1: The Movie’, cu Brad Pitt în rolul unui pilot de Formula 1 aflat în declin care revine pe pistă, s-a instalat pe primul loc...

TOP CINEMA ‘F1: The Movie’, pe primul loc în box-office-ul nord-american
Social luni, 30 iunie 2025, 12:20

Protest spontan la Administrația Finanțelor Publice Mureș

Aproximativ 80 de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Mureş și-au întrerupt astăzi munca în semn de protest împotriva intenției...

Protest spontan la Administrația Finanțelor Publice Mureș
Social luni, 30 iunie 2025, 11:00

Peste 6500 de persoane vulnerabile din Sf. Gheorghe pot beneficia de un dispozitiv cu buton de urgență

De mâine, cei interesați și îndreptățiți se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială. Dispozitivul se acordă pe baza unei cereri şi,...

Peste 6500 de persoane vulnerabile din Sf. Gheorghe pot beneficia de un dispozitiv cu buton de urgență
Social luni, 30 iunie 2025, 11:00

BNS reacționează la intenția Guvernului de a tăia sporurile din sistemul bugetar

Intenţia executivului de a reduce sporurile angajaților din sistemul bugetar a provocat deja proteste spontane la mai multe instituţii. Angajații...

BNS reacționează la intenția Guvernului de a tăia sporurile din sistemul bugetar
Social luni, 30 iunie 2025, 10:02

Cresc tarifele din parcările publice din centrul Braşovului şi Poiana Braşov

Autorităţile locale spun că deocamdată nu a fost stabilit un nivel pentru noile taxe, dar acestea vor fi similare cu cele din alte oraşe. De...

Cresc tarifele din parcările publice din centrul Braşovului şi Poiana Braşov