Creştinii de rit oriental sărbătoresc astăzi intrarea triumfală a lui Isus Cristos în Ierusalim

Această zi se mai numeşte şi Duminica Floriilor, tocmai datorită faptului că Isus Cristos a fost întâmpinat de către toţi locuitorii Ierusalimului cu urale şi flori, asemenea unui rege.
Aceeaşi mulţime, însă, care acum l-a aclamat şi a recunoscut public Divinitatea lui Isus, peste doar câteva zile va cere moartea Lui.
Duminica Floriilor mai semnifică, de asemenea, şi începutul unei săptămâni a contradicţiilor, în care se trece de la o situaţie extremă la alta.
Acest lucru semnifică, de fapt, firea omenească, mereu schimbătoare, spune preotul greco-catolic din Târgu-Mureş, Ioan Fărcaş:

În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc prin rugăciune şi stropire cu aghiazmă, ramuri înmugurite de salcie şi se împart creştinilor după slujbă.
Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea în Ierusalim.
În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia după ce aceasta s-a transformat într-o punte ajutând-o pe Feciara Maria să treacă apa unui râu.
Pentru cei poatră nume de flori: Delia, Lăcrămioara, Florina, Narcisa, Violeta, Margareta, Viorica, Florin, Mugurel sau Viorel, le urăm „La Mulţi Ani!”.

Cristina Bulbescu

Foto: www.romania-redescoperita.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri