Peste 300 de jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, la datorie de sărbători

Publicat de Stan Lucian, 16 aprilie 2025, 16:38
Peste 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş vor acţiona pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în zona de responsabilitate.
Aceştia vor fi prezenţi în zonele aglomerate, pentru prevenirea şi combaterea incidentelor, şi vor asigura măsurile de ordine publică în timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Învierii Domnului.
Dispozitivele de ordine vor fi concentrate în apropierea lăcaşurilor de cult din judeţul Mureş: patru biserici din municipiul Târgu Mureş, două din Târnăveni, două din Sighişoara, precum şi la Mănăstirea Recea, se precizează într-un comunicat al instituției.
Autor: Rodica Boariu