Ovidiu Miculescu: În această lume complicată, media are un rol esenţial

Conferinţa RadioAsia 2016, care s-a desfăşurat între 25 şi 27 aprilie la Beijing, în China, s-a încheiat.

Secretarul general al Uniunii Audiovizualului Asia-Pacific (ABU), dr. Javad Mottaghi, a susţinut un discurs la finalul conferinţei, care a avut titlul „Haideţi să vorbim despre radio„.

Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a vorbit, la rândul său, la finalul evenimentului de la Beijing:

Dragi prieteni, dragi invitaţi, voi spune doar câteva cuvinte. Mulţumesc ABU, Radioului Naţional Chinez (CNR) şi prietenilor noştri din Europa şi prietenilor noştri din Asia. Aşa cum a spus colegul în ultimul panel al conferinţei, esenţial în această cooperare posibilă – din punctul meu de vedere, este o cooperare necesară – este dialogul. Astfel că noi, Radio România, împreună cu ABU am încercat să deschidem acest dialog organizat anul trecut, la Bucureşti şi acum la Beijing. Consider că, având echipe excepţionale, probabil şi cu argumente pentru a rămâne calmi, consider, sunt chiar convins că acest dialog trebuie continuat. Pentru că în această lume complicată, chiar şi în Europa, chiar şi în Asia sau în /…/ sau în Rusia sau în altă parte a lumii, media are un rol esenţial, atât serviciile publice, cât şi media privată. Deci, de ce să nu discutăm despre găsirea unei modalităţi de a coopera – pentru că, la urma-urmei, noi reprezentăm aceeaşi industrie, noi toţi servim publicul şi, în majoritatea cazurilor, aşa cum este şi în Bucureşti şi aici, mulţi dintre voi sunteţi responsabili pentru că sunteţi vocile organizaţiilor. Deci, vă mulţumesc încă o dată şi, vă rog, haideţi să continuăm acest dialog. Sunt nerăbdător şi vă invit pe toţi anul viitor la Bucureşti pentru a actualiza acest dialog într-un stil cu mult mai concret”.

 

 

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri