Consiliul Județean și Prefectura Covasna vor ajunge în instanță

Consiliul Judeţean Covasna a respins azi cererea Prefecturii de revocare a hotărârii prin care a acceptat drept donaţie un steag secuiesc din partea Partidului Civic Maghiar, prin urmare cele două părţi se vor confrunta în instanţă.
Conducerea Prefecturii Covasna a solicitat CJ să revoce această hotărâre pe temei de nelegalitate, însă reprezentanţii UDMR, ai Partidului Civic Maghiar şi ai Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, care deţin majoritatea în CJ, au refuzat să facă acest lucru.
Prefectul Sebastian Cucu a declarat pentru AGERPRES că în această situaţie va ataca hotărârea în contencios administrativ, iar instanţa de judecată va decide dacă hotărârea este legală sau nu.
Potrivit acestuia, drapelul, donat Consiliului Judeţean Covasna de către liderii Partidului Civic Maghiar în luna februarie, a fost arborat ilegal în sala de şedinţe, deoarece steagurile nerecunoscute legal, cum este cel secuiesc, nu pot fi arborate pe clădirile publice ori în incintele acestora, lucru confirmat şi de o serie de sentinţe judecătoreşti rămase definitive.

Foto: stiri.covasnamedia.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Salvamontiștii fac recomandări turiștilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Salvamontiștii atrag atenția că la munte...

Parteneri