A doua zi de Paşte la malul mării

Sezonul estival 2016 s-a deschis oficial ieri. Hotelierii i-au atras pe turişti cu oferte atractive pentru sejururile de 3 – 4 nopţi şi cu diverse facilităţi incluse în preţ, precum acces gratuit la fitness, piscină sau jacuzzi. Staţiunea Mamaia este ocupată aproape în totalitate, aglomeraţie mare este şi la Vama Veche. Nu mai sunt locuri libere nici la Eforie sau Costineşti. Corespondenta nostră, Mona Constantinescu, ne-a transmis că turiştii de la malul mării au avut parte, încă de ieri, de vreme frumoasă.
Reporter: Mona Constantinescu – După ce în noaptea de Înviere au participat la slujbă şi au luat Lumina Sfântă, constănţenii au petrecut prima zi de Paşti alături de cei dragi, iar după masa copioasă de sărbătoare, au ieşit să facă o plimbare în aer liber. Zonele preferate pentru plimbare au fost faleza Cazinoului din Constanţa, dar şi plaja din staţiunea Mamaia. Şi dacă marea majoritate a celor dornici de aer liber au făcut doar o plimbare pe malul mării, au fost şi persoane care au profitat de soarele generos şi s-au ales chiar cu un bronz minunat, primul pe acest an. Şi pentru că astăzi meteorologii au anunţat vreme frumoasă pe litoral, constănţenii s-a pregătit pentru încă o zi în aer liber, şi-au făcut de aseară bagajele şi au pregătit proviziile pentru o zi la iarbă verde, aşa că astăzi vor sfârâi grătarele în pădurea de la Murfatlar sau la Cheile Dobrogei, un sanctuar al florilor pe cale de dispariţie.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri