Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Vremea instabilă va continua până luni, în toată țara

Vremea instabilă va continua până luni, în toată țara
Foto: Adriana Tudose/RRA

Publicat de Rotar Mirela, 24 mai 2025, 10:43 / actualizat: 24 mai 2025, 14:46

Este în vigoare o informare meteo în acest sens, care anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi posibil grindină. Meteorologii spun însă că aceste fenomene îşi vor face simţită prezenţa şi săptămâna viitoare, în special în estul ţării.

Nici ziua de azi nu face excepţie, după cum a precizat Alina Şerban, de la Administraţia Naţională de Meteorologie:

,,După-amiază, spre seară, în partea de est a teritoriului, adică mult în restrângere, în mare parte din Moldova, în Dobrogea, prin estul Munteriei, vom mai avea fenomene de instabilitate atmosferică, tot așa, averse torențiale, cantități mai importante de apă, peste 20-30 litri pe metru pătrat, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile se vor menține, aș putea spune, chiar pe tot parcursul săptămânii care urmează, în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului. Aici va ploua aproape în fiecare zi; vorbim de Muntenia, de Moldova, de Dobrogea, de Transilvania și parte din Oltenia.”

Sursa: RRA

Cod galben de instabilitate atmosferică
Meteo & Trafic luni, 8 septembrie 2025, 13:32

Cod galben de instabilitate atmosferică

Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil până la noapte, la ora 23:00. În nordul Crişanei, Maramureş, vestul...

Cod galben de instabilitate atmosferică
Cod galben de caniculă în Mureș, Covasna și Brașov
Meteo & Trafic joi, 4 septembrie 2025, 11:15

Cod galben de caniculă în Mureș, Covasna și Brașov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări de vreme deosebit de caldă, azi în peste trei sferturi din ţară, iar mâine în...

Cod galben de caniculă în Mureș, Covasna și Brașov
Vremea se menține călduroasă mâine în cea mai mare parte a Transilvaniei
Meteo & Trafic miercuri, 3 septembrie 2025, 15:38

Vremea se menține călduroasă mâine în cea mai mare parte a Transilvaniei

Cerul va fi variabil cu unele înnorări temporare și izolat în vestul regiunii se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice. Vântul...

Vremea se menține călduroasă mâine în cea mai mare parte a Transilvaniei
Localităţi din judeţele Mureş şi Harghita, sub Cod galben de furtună în ora următoare
Meteo & Trafic luni, 1 septembrie 2025, 18:25

Localităţi din judeţele Mureş şi Harghita, sub Cod galben de furtună în ora următoare

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până la ora 18:55, în judeţul Mureş (la Sovata) şi în judeţul Harghita (la: Praid,...

Localităţi din judeţele Mureş şi Harghita, sub Cod galben de furtună în ora următoare
Meteo & Trafic luni, 1 septembrie 2025, 16:00

Vreme caldă mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare la munte, unde izolat vor fi condiţii de averse slabe, posibil însoţite de descărcări...

Vreme caldă mâine în Transilvania
Meteo & Trafic luni, 1 septembrie 2025, 11:27

Cod galben de caniculă, mâine, în sudul țării

Va fi din nou caniculă mâine, într-o parte însemnată din jumătatea de sud a ţării. Meteorologii au anunţat un cod galben în acest sens,...

Cod galben de caniculă, mâine, în sudul țării
Meteo & Trafic duminică, 31 august 2025, 12:09

Județele Mureș, Harghita, Covasna și Brașov, sub cod galben de ploi

Potrivit meteorologilor, până la ora 21,00 în Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, în nordul Crișanei, în Maramureș și în...

Județele Mureș, Harghita, Covasna și Brașov, sub cod galben de ploi
Meteo & Trafic vineri, 29 august 2025, 15:40

Vreme călduroasã mâine în cea mai mare parte a Transilvaniei

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra...

Vreme călduroasã mâine în cea mai mare parte a Transilvaniei