Nivelul de salinitate pe Târnava Mică şi Mureş continuă să fie variabil, însă înregistrează o scădere vizibilă

Publicat de Stan Lucian, 21 iunie 2025, 12:55
Anunțul a fost făcut, astăzi, de Administraţia Naţională ‘Apele Române’ într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Conform sursei, biologi, chimişti şi hidrologi sunt zilnic în teren și prelevează probe pentru analiza parametrilor de calitate a apei.
Reţeaua de monitorizare a fost extinsă de la 14 la 18 puncte pentru analiza clorurilor.
În paralel, 9 secţiuni sunt dotate cu echipamente automate pentru măsurători orare ale conductivităţii.
Se menţin valori ridicate în zona prizelor de apă de la Fântânele şi Târnăveni.
Datorită proceselor naturale de difuzie şi dispersie, precum si a diluţiei rezultată din aportul de apă provenit din restul de bazin, valorile încep să se stabilizeze, se mai arată în postarea ANAR.
Autor: Cosmina Nicoară