Bolojan: Acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi asigură un Guvern stabil

Publicat de Rotar Mirela, 23 iunie 2025, 10:42
Premierul desemnat Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL, a declarat, azi, că acordul politic pentru formarea coaliţiei PSD, PNL, USR, UDMR şi grupul minorităţilor asigură un Guvern stabil, concentrat pe reformele structurale fudamentale, respectul pentru cetăţeni și consolidarea democraţiei.
El a spus că acest acord, alături de programul de guvernare, închide procedurile de formare a noului Guvern în aşa fel încât în această după-amiază să înceapă audierea miniştrilor în comisiile parlamentare, urmată de votul în Parlament.
Sursa: AGERPRES