Debut cu stângul pentru Jaqueline, la Eastbourne

Publicat de Rotar Mirela, 25 iunie 2025, 07:44
Jaqueline Cristian a debutat fără succes marți, 24 iunie, pe iarba turneului feminin de tenis de la Eastbourne, din Marea Britanie.
Românca a pierdut în turul inaugural, cu scorul de 3-6, 2-6 (FOTO), în fața slovacei Rebecca Šramková – cap de serie numărul 8 – ratând astfel calificarea în optimile de finală.
Principala favorită, australianca de origine rusă Daria Kasatkina, a fost eliminată și ea, încă din start, de jucătoarea neozeelandeză Lulu Sun, după 1-2 pe seturi!
Turneul „Lexus Eastbourne Open” este de categorie 250 WTA, se desfășoară în perioada 23-28 iunie și are premii în valoare totală de 389.000 $.
Autor: Septimiu Cioloboc