Anglia a rămas campioana Europei la fotbal Under 21

Publicat de Rotar Mirela, 1 iulie 2025, 08:06
Finala Campionatului European de fotbal tineret din Slovacia, meci care a opus echipele Angliei și Germaniei, a avut loc sâmbătă, 28 iunie, la Bratislava, fiind câștigată, cu scorul de 3-2 (2-2) după prelungiri, de englezi. Prin urmare, deținătoarea trofeului a rămas Anglia (FOTO).
Vă reamintim că miercuri, 25 iunie, s-au disputat semifinalele: Anglia – Olanda 2-1 (la Bratislava) și Germania – Franța 3-0 (la Košice).
UEFA EURO Under 21 se desfășoară între 11-28 iunie, orașele gazdă fiind: Bratislava, Dunajská Streda, Košice, Nitra, Prešov, Trenčín, Trnava și Žilina.
Naționala României, antrenată de Daniel Pancu, a încheiat pe locul patru, ultimul, în grupa A, ratând calificarea în sferturile de finală.
Autor: Septimiu Cioloboc