Noi Coduri galbene şi portocalii de caniculă în aproape jumătate din ţară, sâmbătă şi duminică

Publicat de Rotar Mirela, 4 iulie 2025, 11:42
ANM a emis, azi, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, valabile sâmbătă şi duminică în aproape jumătate din ţară.
Potrivit prognozei de specialitate, în intervalul 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de căldură extremă în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade.
Totodată, în perioada 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, precum şi în sudul Banatului şi al Dobrogei continentale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.
Meteorologii precizează că duminică valul de căldură se va intensifica din nou în toate regiunile şi se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare.
Mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Capitala, se află astăzi şi mâine sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Sunt vizate zone din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea vestică a Munteniei.
Sursa; AGERPRES