Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a deblocat Programul Start-Up Nation 4

Publicat de Rotar Mirela, 5 iulie 2025, 10:34
Ministrul Economiei a deblocat Programul Start-Up Nation 4, care are o finanţare totală de peste 400 de milioane de euro din fonduri europene. Cei eligibili vor primi 50 de mii de euro pe proiect.
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a spus că proiectul a fost blocat iniţial pentru că nu se atinsese pragul minim de 25 de mii de aplicanţi sub 30 de ani. El a explicat că a păstrat această condiţie, dar a găsit o soluţie corectă – a împărţit lansarea programului în două etape.
Aceasta înseamnă că cele 22 de mii de persoane care au aplicat deja pot merge mai departe către finanţarea europeană, până la 50 de mii de euro pe proiect, iar pentru diferenţa de aproximativ 7.600 de locuri finanţabile pentru prima etapă va fi deschisă o nouă etapă de înscrieri.
Ministrul Economiei a anunţat că de la 1 august încep cursurile de antreprenoriat, primul pas obligatoriu înainte de obţinerea finanţării, şi estimează că în septembrie vor putea fi depuse deja proiectele pentru finanţare.
Suraa: RRA