IJJ Harghita: Numărul apelurilor care semnalau prezenţa urşilor în localităţi s-a redus semnificativ
Publicat de Stan Lucian, 10 iulie 2025, 16:32
Numărul apelurilor care semnalau prezenţa urşilor în proximitatea localităţilor din judeţul Harghita s-a redus semnificativ în primul semestru al anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, arată datele făcute publice, azi, de inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, col. Dan Iamandi.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie-iunie 2025 au fost înregistrate 110 apeluri la numărul de urgenţă 112, faţă de 219 apeluri în primul semestru din 2024.
Din cele 110 apeluri, în 48 de cazuri a fost confirmată prezenţa urşilor, iar în urma intervenţiilor 30 de urşi au fost alungaţi de forţele de ordine, trei s-au retras înainte de sosirea echipajelor, şase au fost relocaţi şi în nouă situaţii s-a decis împuşcarea, conform prevederilor legale.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita reaminteşte cetăţenilor importanţa apelării responsabile a numărului 112, doar în situaţii reale de urgenţă.
Sursa: AGERPRES