Au fost instalați primii 800 de metri de gard electric „anti-urs”, la Râșnov
Publicat de Stan Lucian, 16 iulie 2025, 19:03 / actualizat: 17 iulie 2025, 11:27
La Râșnov au fost instalați primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere.
Potrivit reprezentanților primăriei, măsura vine ca urmare a numeroaselor apeluri la 112 din partea cetățenilor – locuitori ai stațiunii și turiști – care semnalează prezența urșilor în apropierea gospodăriilor și a zonelor de cazare.
În perioada următoare vor mai fi montate bariere electrice pe o lungime de 5.200 de metri și în alte zone aflate în vecinătatea pădurii din localitate.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu:
„În urma apelurilor tot mai dese la 112, vizând prezența urșilor în zona orașului Râșnov, autoritățile au decis să instaleze garduri electrice în zona din spatele caselor râșnovenilor, care au pădurea în imediata vecinătate. Astfel, primăria Râșnov a instalat până acum primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere. Urmează în perioada imediat următoare să instalăm încă 5.200 de metri de astfel de garduri electrice. Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”.
Sursa: Radio România Brașov FM