O companie din Statele Unite vrea să readucă la viaţă 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică

O companie de biotehnologie din SUA a primit permisiunea de a recruta 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică, pentru a încerca să le aducă sistemul nervos central înapoi la viaţă. În cazul în care medicii reuşesc să reanimeze cu succes părţi superioare din măduva spinării, există posibilitatea de a repune în funcţiune funcţii vitale ale corpului, cum ar fi respiraţia sau bătăile inimii. Echipa Bioquark Inc spune că intenţionează să înceapă să recruteze pacienţi pentru proiectul lor, denumit ,,ReAnima Project”, în cel mai scurt timp posibil. În prima fază a cercetării se va determina dacă va putea fi inversată moartea cerebrală, folosindu-se o combinaţie de tehnici, incluzând administrarea de medicamente, stimularea nervilor şi terapia cu laser. După ce familiile pacienţilor îşi vor da permisiunea, cercetătorii vor începe să trataze cei 20 de pacienţi aflaţi în moarte clinică, pe parcursul a şase săptămâni, în cadrul Anupam Hospital din Rudrapur, India. După aceasta, bolnavii vor fi monitorizaţi timp de câteva luni pentru a vedea dacă s-au produs modificări în starea lor de sănătate. Pe parcursul experimentului, echipa va administra patru tipuri diferite de tratamente:
– injectarea de peptide (lanţuri proteice simple) în măduva spinării, în fiecare zi;
– injectarea de celule stem în creier, de două ori pe săptămână;
– aplicarea terapiei transcraniene cu laser: un tratament non-invaziv, care foloseşte lumina pentru a penetra craniul, cu scopul de a activa procesele naturale de recuperare ale organismului;
– stimularea nervoasă: furnizarea de impulsuri electrice la nervul median al membrului superior.
Dacă oamenii de ştiinţă îşi pot da seama cum să repună în funcţiune, măcar parţial, funcţiile vitale ale organismului pacienţilor, există şansa ca aceştia să îşi poată recâştiga speranţa la viaţă. Deocamdată, cercetătorii studiază această problemă pas cu pas.

Prin intermediul proiectului nostru, vom putea obţine noi informaţii referitoare la starea de moarte cerebrală. Astfel, vom putea dezvolta terapii pentru tulburări ale sistemului nervos central, cum ar fi Alzheimer-ul sau Parkinson-ul”, a declarat fondatorul şi preşedintele Bioquark Inc, Serghei Paylian, pentru publicaţia britanică „The Telegraph”.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri