Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a fost înmormântat cu onoruri militare

Publicat de Rotar Mirela, 7 august 2025, 16:36 / actualizat: 7 august 2025, 21:33
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a fost înmormântat, astăzi, cu onoruri militare.
Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 – 1992, 1992 – 1996 şi 2000-2004, au fost organizate funeralii de stat, iar astăzi a fost zi de doliu naţional, drapelul României fiind coborât în bernă.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte, acoperit cu Drapelul naţional, a fost depus pe catafalc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
Slujba de înmormântare a fost săvârşită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul.
Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Militar Ghencea III, unde sicriul a fost amplasat pe un afet.
În semn de omagiu au fost trase 21 de salve de tun.
Înhumarea a avut loc doar în prezenţa familiei şi a apropiaţilor.
Sursa: RADOR