Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Reuniune a liderilor coaliţiei de guvernare

Reuniune a liderilor coaliţiei de guvernare
Foto: Guvernul României

Publicat de Stan Lucian, 26 august 2025, 16:55

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc azi pentru a continua analiza măsurilor care vor fi incluse în cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale pentru care guvernul ar urma să-şi asume răspunderea în parlament.

Întâlnirea are loc în formula completă, după ce PSD a decis să revină la masa negocierilor.

Social-democraţii au anunţat că sunt de acord, în mare parte, cu acest pachet de reforme, în domeniile care se referă la eliminarea privilegiilor, sănătate sau legea insolvenţei. Ei spun că ar mai avea nevoie de unele clarificări în ceea ce priveşte măsurile fiscale şi cele administrative.

De altfel, reformele din domeniul administraţiei publice vor fi astăzi în atenţia liderilor din coaliţie, cu accent pe proiectele derulate prin Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în contextul în care primari şi preşedinţi de consilii judeţene sunt nemulţumiţi de suspendarea fondurilor şi cer continuarea finanţării.

Discuţiile în coaliţie vizează şi desfiinţarea unor posturi în administraţia locală.

Sursa: RRA

Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital
Politic joi, 21 august 2025, 19:48

Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital

Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital, verificabil, optic, pentru a preveni falsificarea...

Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital
Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă amânarea cu şase luni a intrării în vigoare a noilor tarife rutiere
Politic joi, 21 august 2025, 17:52

Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă amânarea cu şase luni a intrării în vigoare a noilor tarife rutiere

Guvernul a decis astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea cu şase luni a termenului de aplicare a noilor tarife rutiere, de la 1 ianuarie...

Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă amânarea cu şase luni a intrării în vigoare a noilor tarife rutiere
Guvernul îşi va asuma răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale cel mai probabil săptămâna viitoare
Politic joi, 21 august 2025, 08:40

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale cel mai probabil săptămâna viitoare

Mai sunt de reglat anumite neclarităţi şi de pus la punct ultimele detalii – spune preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean. Iar...

Guvernul îşi va asuma răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale cel mai probabil săptămâna viitoare
Guvernul discută din nou, în şedinţa de astăzi, proiectul de lege privind plata pensiilor private
Politic joi, 21 august 2025, 08:37

Guvernul discută din nou, în şedinţa de astăzi, proiectul de lege privind plata pensiilor private

Documentul reglementează modul în care vor fi plătite acestea şi stabileşte reguli privind înfiinţarea şi autorizarea fondurilor care se vor...

Guvernul discută din nou, în şedinţa de astăzi, proiectul de lege privind plata pensiilor private
Politic miercuri, 20 august 2025, 13:52

Senat: Un proiect privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, respins de plen

Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului....

Senat: Un proiect privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, respins de plen
Politic miercuri, 20 august 2025, 09:28

Senatul se va reuni în plen în sesiune extraordinară

Senatul se reunește azi în plen în sesiune extraordinară, în principal pentru a dezbate și supune votului modificarea unor acte normative din...

Senatul se va reuni în plen în sesiune extraordinară
Politic marți, 19 august 2025, 23:00

Nicușor Dan: E un lucru foarte bun că SUA sunt interesate de războiul din Ucraina şi de securitatea Europei

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, după participarea online la Coaliţia de Voinţă de la Comandamentul Forţelor pentru Operaţii...

Nicușor Dan: E un lucru foarte bun că SUA sunt interesate de războiul din Ucraina şi de securitatea Europei
Politic marți, 19 august 2025, 19:00

Reforma pensiilor magistraților, discutată de premierul Ilie Bolojan și procurorul general Alex Florența

Procurorul general Alex Florenţa a discutat, astăzi, cu premierul Ilie Bolojan despre proiectul de reformă a pensiilor speciale. El a susţinut...

Reforma pensiilor magistraților, discutată de premierul Ilie Bolojan și procurorul general Alex Florența