Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Covasna: Au început înscrierile la SEPSI Inst.RUN 2

Covasna: Au început înscrierile la SEPSI Inst.RUN 2

Publicat de Stan Lucian, 26 august 2025, 17:04

Câteva dintre cele mai reprezentative clădiri din municipiul Sfântu Gheorghe, printre care fosta Fabrică de Ţigarete, Muzeul Naţional Secuiesc şi Biblioteca Judeţeană ‘Bod Peter’, vor putea fi vizitate în data de 19 septembrie, în cadrul unui eveniment cultural-sportiv organizat printr-o iniţiativă civilă sprijinită de autorităţile locale.

Potrivit organizatorilor, în cadrul celei de-a doua ediţii a Sepsi Inst.RUN vor fi organizate două curse care vor lega zece clădiri emblematice ale oraşului şi le va oferi participanţilor posibilitatea de a descoperi sau redescoperi frumuseţea şi activitatea acestora.

În premieră, la ediţia din acest an participanţii vor primi la start o cartelă de tip quiz, pe care vor trebui să bifeze răspunsurile corecte la fiecare punct de pe traseu, iar la final cei mai buni vor fi premiaţi.

Înscrierile au început marţi şi se vor încheia în data de 15 septembrie, iar taxa de participare este de 90 lei pentru persoanele de peste 18 ani şi 50 lei pentru cele sub 18 ani.

Sursa: AGERPRES

Conferința Alpha Forum, privind recuperarea și integrarea persoanelor cu dizabilități
Eveniment miercuri, 22 octombrie 2025, 11:46

Conferința Alpha Forum, privind recuperarea și integrarea persoanelor cu dizabilități

Evenimentul va avea loc în 23 și 24 octombrie și este organizat în premieră de Fundația Transilvană Alpha. Acesta va reuni specialiști în...

Conferința Alpha Forum, privind recuperarea și integrarea persoanelor cu dizabilități
Bienala Europeană de poezie, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov
Eveniment miercuri, 22 octombrie 2025, 07:04

Bienala Europeană de poezie, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov

Iubitorii de poezie din Braşov sunt aşteptaţi la cea de-a şaptea ediţie a Bienalei Europene de Poezie, care va avea loc în 7 şi 8 noiembrie,...

Bienala Europeană de poezie, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov
Expoziţie accesibilă persoanelor nevăzătoare, la Cetatea Făgăraş
Eveniment miercuri, 22 octombrie 2025, 07:02

Expoziţie accesibilă persoanelor nevăzătoare, la Cetatea Făgăraş

Cetatea Făgăraş găzduieşte în această perioadă o expoziţie mai puţin obişnuită, concepută şi pentru persoane nevăzătoare. Expoziţia...

Expoziţie accesibilă persoanelor nevăzătoare, la Cetatea Făgăraş
Noaptea Companiilor revine la Târgu Mureș pentru a treia ediție
Eveniment marți, 21 octombrie 2025, 20:05

Noaptea Companiilor revine la Târgu Mureș pentru a treia ediție

Evenimentul aduce din nou împreună companiile de top, profesioniștii, studenții și tinerii aflați la început de carieră. Ediția din 2025 se...

Noaptea Companiilor revine la Târgu Mureș pentru a treia ediție
Eveniment marți, 21 octombrie 2025, 12:00

Congresul Internațional de Salvare montană din 2027 se va desfășura în premieră, în Romania

Săptămâna trecută s-a desfășurat în Jackson Hole, Statele Unite, Congresul ”Comisiei Internaționale de Salvare Alpină”, unde a fost...

Congresul Internațional de Salvare montană din 2027 se va desfășura în premieră, în Romania
Eveniment luni, 20 octombrie 2025, 18:57

László Bölöni, aplaudat la scenă deschisă cu ocazia lansării filmului dedicat carierei sale

Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş s-a umplut, luni, până la refuz la avanpremiera documentarului despre viaţa şi cariera...

László Bölöni, aplaudat la scenă deschisă cu ocazia lansării filmului dedicat carierei sale
Eveniment luni, 20 octombrie 2025, 12:36

”Femeia uitată” – spectacol lectură, în premieră la TDR

Spectacolul lectură ”Femeia uitată” a fost prezentat în premieră, pe 15 octombrie, la Teatrul Dramaturgilor Români, la Sala Ion Băieșu....

”Femeia uitată” – spectacol lectură, în premieră la TDR
Eveniment vineri, 17 octombrie 2025, 11:13

Casa Caritas Târgu Mureș aprinde, astăzi, un milion de stele

Este o acțiune ce se organizează în fiecare toamnă, de 26 de ani, în toate filialele organizației Caritas Alba Iulia și implică, pe lângă...

Casa Caritas Târgu Mureș aprinde, astăzi, un milion de stele