Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Prima zi de școală s-a desfășurat în multe unități de învățământ, în premieră în ultimii 35 de ani, fără festivități

Prima zi de școală s-a desfășurat în multe unități de învățământ, în premieră în ultimii 35 de ani, fără festivități

Publicat de Stan Lucian, 8 septembrie 2025, 16:45

O de Prima zi de școală s-a desfășurat în multe unități de învățământ, în premieră în ultimii 35 de ani, fără festivități

În același timp, zeci de mii de profesori veniți din întreaga țară au participat la Marșul Educației, cu opriri în fața Guvernului și a Președinției, unde o delegație a fost primită de președintele Nicușor Dan.

Reprezentanții sindicaliștilor au ieșit de la runda de discuții cu președintele Nicușor Dan, acesta luând act de cererile principale ale sindicaliștilor din educație, și anume demiterea ministrului Daniel David, dar și abrogarea prevederilor Legii 141.

În urma discuțiilor, care au durat aproximativ două ore, președintele Nicușor Dan nu s-a pronunțat cu privire la demiterea lui David din funcția de ministru al educației, iar în ceea ce privește abrogarea măsurilor, președintele a propus o întâlnire peste două luni, după analiza indicatorilor cu privire la educație în această perioadă.

Sindicaliștii spun că între timp vor continua protestele și se vehiculează chiar ideea unei greve generale ce ar putea avea loc în curând, în urma consultărilor la nivel sindical.

Protestul de aici, de la Palatul Cotroceni, se află totuși pe sfârșite, profesorii rămași în număr de 1.000 scandând în ultima oră în continuare demiterea ministrului Daniel David. Reamintim că, în cele mai multe unități de învățământ din București și din țară, astăzi nu au avut loc festivitățile tradiționale de început de an, iar mulți dintre profesori vor intra de mâine la clasă, dar fără să predea.

Sursa: RRA

Mureş: Sute de cadre didactice, asistenţi sociali şi angajaţi din administraţie, miting în prima zi de şcoală
Social luni, 8 septembrie 2025, 14:55

Mureş: Sute de cadre didactice, asistenţi sociali şi angajaţi din administraţie, miting în prima zi de şcoală

Peste 300 de cadre didactice, asistenţi sociali şi angajaţi din administraţia publică locală au participat luni, la Târgu Mureş, în prima zi...

Mureş: Sute de cadre didactice, asistenţi sociali şi angajaţi din administraţie, miting în prima zi de şcoală
Braşov: Un tânăr de 27 de ani acuzat că a omorât un câine pe stradă, arestat preventiv
Social luni, 8 septembrie 2025, 13:55

Braşov: Un tânăr de 27 de ani acuzat că a omorât un câine pe stradă, arestat preventiv

Un tânăr de 27 de ani din Apaţa a ajuns în arest preventiv, fiind acuzat că ar fi omorât în bătaie un câine, a transmis, luni, Inspectoratul...

Braşov: Un tânăr de 27 de ani acuzat că a omorât un câine pe stradă, arestat preventiv
Noi acțiuni de dezinsecție la Tg.Mureș
Social luni, 8 septembrie 2025, 13:54

Noi acțiuni de dezinsecție la Tg.Mureș

Primăria municipiului anunță că de azi și până pe 20 septembrie (în funcție de vreme), de la ora 22:00, se fac tratamente împotriva...

Noi acțiuni de dezinsecție la Tg.Mureș
Jud. Mureș participă la exercițiul militar interinstituţional ‘Concordia 25’
Social luni, 8 septembrie 2025, 13:31

Jud. Mureș participă la exercițiul militar interinstituţional ‘Concordia 25’

Exercițiul este organizat în 9 județe, în perioada 8-12 septembrie de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor...

Jud. Mureș participă la exercițiul militar interinstituţional ‘Concordia 25’
Social luni, 8 septembrie 2025, 13:08

Profesorii au plecat din Piaţa Victoriei pentru a picheta Palatul Cotroceni

Câteva mii de cadre didactice din toată ţara care protestează împotriva măsurilor luate de Guvern în ceea ce priveşte sistemul de Educaţie...

Profesorii au plecat din Piaţa Victoriei pentru a picheta Palatul Cotroceni
Social luni, 8 septembrie 2025, 12:43

Transport local suplimentat pentru elevii din Târgu Mureș

Începând de mâine (marți), în Târgu Mureș vor porni autobuzele cu semnul distinctiv „Cursă Școlară”, care circulă în fiecare...

Transport local suplimentat pentru elevii din Târgu Mureș
Social luni, 8 septembrie 2025, 11:58

O singură unitate de învăţământ din Harghita nu are autorizaţie sanitară de funcţionare

O singură unitate de învăţământ din cele 508 unităţi din jud. Harghita nu are autorizaţie sanitară de funcţionare. Excepţia este...

O singură unitate de învăţământ din Harghita nu are autorizaţie sanitară de funcţionare
Social luni, 8 septembrie 2025, 11:43

Aproximativ 3 milioane de copii încep astăzi un nou an şcolar, iar peste 30.000 de profesori – spun sindicatele – vor participa la Marşul Educaţiei

Ei se vor strânge în faţa Guvernului şi apoi se vor îndrepta către Palatul Cotroceni. Cele 3 federaţii sindicale au anunţat că aproximativ...

Aproximativ 3 milioane de copii încep astăzi un nou an şcolar, iar peste 30.000 de profesori – spun sindicatele – vor participa la Marşul Educaţiei