Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Serviciul teritorial al DNA Târgu Mureș a fost reorganizat

Serviciul teritorial al DNA Târgu Mureș a fost reorganizat
Foto: AGERPRES

Publicat de Rotar Mirela, 18 septembrie 2025, 11:59

Acesta a fost transformat în Birou Teritorial care ține de Serviciul Teritorial Cluj, după ce a rămas cu un singur procuror.

Sediul va rămâne în municipiul Târgu Mureș și se va ocupa, cu precădere, de reprezentarea în fața instanțelor din județul Mureș, precizează Biroul de Presă din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, într-un răspuns la solicitarea Radio Târgu Mureș.

Dosarele instituției care vizează județul Mureș vor fi preluate de Serviciul Teritorial Cluj, iar dosarele care vizează județul Harghita vor fi preluate de Serviciul Teritorial Brașov.

Activitatea Serviciului Teritorial Târgu Mureș a fost analizată de către Colegiul de conducere al Direcției Naționale Anticorupție iar măsura reorganizării a fost luată pentru eficientizării activității, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș au început să demisioneze sau să se transfere la alte instituții, încă de anul trecut. În data de 16 septembrie, Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, cu unanimitate de voturi, solicitarea de demisie a procurorului șef al structurii mureșene anticorupție, Daniel Murariu, începând cu data de 1 noiembrie.

Totodată, la finele lunii iulie, procurorul Ciprian Gherasim s-a transferat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Dacă la începutul anului trecut erau trei procurori la Serviciul DNA Târgu Mureș, după primul trimestru activitatea, atât pe urmărire penală cât și pe sectorul judiciar, s-a desfășurat cu doar doi procurori, pe cinci posturi prevăzute în organigramă. La această dată, la DNA Târgu Mureș își mai desfășoară activitatea un singur procuror, Daniel Murariu, care va părăsi structura după 1 noiembrie.

Autor: Cristina Bulbescu

Facturile la apă pentru consumatorii mureșeni încă nu au fost emise
Social joi, 18 septembrie 2025, 14:00

Facturile la apă pentru consumatorii mureșeni încă nu au fost emise

Compania Aquaserv implementează un nou sistem informatic de gestiune a activităților comerciale în relația cu clienții, motiv pentru care...

Facturile la apă pentru consumatorii mureșeni încă nu au fost emise
Zona Hășmașu Mare din Harghita se va dezvolta cu fonduri europene
Social joi, 18 septembrie 2025, 12:00

Zona Hășmașu Mare din Harghita se va dezvolta cu fonduri europene

Un proiect care vizează dezvoltarea atractivităţii obiectivelor turistice naturale din zona Hăşmaşului Mare, în valoare de peste 13 milioane...

Zona Hășmașu Mare din Harghita se va dezvolta cu fonduri europene
Locuitorii din Miercurea-Ciuc folosesc tot mai mult transportul în comun
Social joi, 18 septembrie 2025, 11:47

Locuitorii din Miercurea-Ciuc folosesc tot mai mult transportul în comun

Numărul de bilete şi abonamente vândute pentru transportul public din municipiu a crescut cu cel puțin 70 de procente în ultimii patru ani. Cea...

Locuitorii din Miercurea-Ciuc folosesc tot mai mult transportul în comun
Procurorii anticorupţie fac 12 percheziţii în Braşov şi Galaţi
Social joi, 18 septembrie 2025, 11:42

Procurorii anticorupţie fac 12 percheziţii în Braşov şi Galaţi

Procurorii anticorupţie fac 12 percheziţii în Braşov şi Galaţi, într-un dosar care vizează infracţiuni de luare şi dare de mită....

Procurorii anticorupţie fac 12 percheziţii în Braşov şi Galaţi
Social miercuri, 17 septembrie 2025, 19:43

Aproape trei sferturi dintre români sunt de acord cu stagiul militar pe bază de voluntariat, relevă un sondaj INSCOP

Un sondaj INSCOP publicat astăzi arată că aproape trei sferturi dintre români sunt de acord cu stagiul militar pe bază de voluntariat. Faţă de...

Aproape trei sferturi dintre români sunt de acord cu stagiul militar pe bază de voluntariat, relevă un sondaj INSCOP
Social miercuri, 17 septembrie 2025, 17:59

Conducerea MApN, mulţumiri pentru rezerviştii participanţi la MOBEX SB-MS

Ministrul apărării naţionale, Ionuţ Moşteanu, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, au efectuat azi o vizită de...

Conducerea MApN, mulţumiri pentru rezerviştii participanţi la MOBEX SB-MS
Social miercuri, 17 septembrie 2025, 15:55

Peste 12.000 de mureșeni au solicitat tichetul de energie

Numărul beneficiarilor ar trebui să fie, însă, cu circa 3.000 mai mare, precizează pentru Radio Târgu Mureș directorul Agenției Județene de...

Peste 12.000 de mureșeni au solicitat tichetul de energie
Social miercuri, 17 septembrie 2025, 15:11

Peste 100 de incendii în locuinţe, soldate cu trei decese şi pagube de aproape 7 milioane lei

Peste 100 de incendii, soldate cu moartea a trei persoane, precum şi cu importante pagube materiale, au avut loc anul acesta în locuinţe şi anexe...

Peste 100 de incendii în locuinţe, soldate cu trei decese şi pagube de aproape 7 milioane lei