Peste 1.000 de salvatori SMURD doar în Mureș

Publicat de APETRI MARGARETA, 24 septembrie 2025, 14:04
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare sărbătorește sâmbătă, la Târgu Mureș, trei decenii și jumătate de existență în România.
„SMURD – 35 de ani în slujba fiecărei secunde” este sloganul evenimentului care reunește toate categoriile de persoane care activează în sistemul de urgență, și nu numai.
Evenimentul aniversar este organizat la Palatul Culturii din Tg.Mureș și va cuprinde momente de recunoaștere și premiere a celor care au contribuit la dezvoltarea SMURD, proiecții video cu imagini inedite din culisele activității de zi cu zi, dar și secvențe emoționante ce aduc în prim-plan pacienți și salvatori.
În SMURD activează o paletă largă de profesioniști, mai bine de 70% dintre ei fiind pompieri, precizează pentru Radio Tg.Mureș inspectorul șef al ISU ”Horea” Mureș, col. Călin Handrea:
”Sunt 35 de ani și vor fi cumva recompensați cei care au început, cei care mai sunt de la începuturi și, bineînțeles, cei care au continuat și duc mai departe această ștachetă a acestui emblematic sistem. Totodată va fi susținut și un concert susținut de către Ab Libitum Voices, sunt trei tenori care vor încânta publicul. Dacă ne referim la nivel județean, aș putea spune că toți pompierii fac parte din acest sistem și asta înseamnă undeva la 700, dar pe lângă ei mai sunt cadrele medicale, medici, asistenți, mai sunt voluntarii, mai este personalul care încadrează elicopterul… Clar că sunt peste 1.000 de oameni. Oricum, reprezintă peste 80%, aproape 90% intervențiile SMURD din totalul intervențiilor.”
Povestea SMURD a început în septembrie 1990, la Târgu Mureș, în cadrul Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă, ca un sistem experimental de urgență.
Prima ambulanță de reanimare a fost achiziționată după o donație primită din Germania, iar în 1993 a fost introdus primul echipaj de descarcerare.
În 1997 se creează echipa de intervenție rapidă cu pagere pentru membrii echipei, dar și un dispecerat comun cu Serviciul de Ambulanță.
SMURD a pornit de la o singură ambulanță și un grup de voluntari, transformându-se astăzi într-unul dintre cele mai bine dotate servicii de urgență din Europa.
Anual, echipajele SMURD răspund la sute de mii de intervenții la nivel național, dintre care la Târgu Mureș sunt peste 24.000 de intervenții. Doar în punctul UPU SMURD de la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș sunt tratați anual peste 80.000 de pacienți.
Autor: Cristina Bulbescu