La Sf.Gheorghe a început exerciţiul multinaţional ‘SARMIS – OLT 25’

Publicat de Stan Lucian, 26 septembrie 2025, 19:46
Structuri militare şi de intervenţie participă, în perioada 26 septembrie-10 octombrie a.c, la exerciţiul multinaţional şi interinstituţional ‘SARMIS – OLT 25’, care se desfășoară în poligonul militar ‘Păiş’ din Sfântu Gheorghe, a anunţat, vineri, conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’.
Potrivit sursei citate, exerciţiul are loc anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii, perfecţionarea deprinderilor privind folosirea armamentului şi tehnicii din dotare, creşterea capacităţii de rezistenţă şi acţiune la efort prelungit în mediu operaţional ostil.
Exerciţiul îşi propune, totodată, îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în cadrul unor scenarii fictive, urmărind dezvoltarea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, prin punerea în aplicare a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor, utilizând sprijinul logistic aferent.
La antrenamente iau parte militari ai Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’, structuri din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte ‘General Virgil Bădulescu’ din Miercurea Ciuc şi detaşamente din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna.
Sursa: AGERPRES