Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Consiliul Local Brașov a aprobat restaurarea troițelor din Șcheii Brașovului

Consiliul Local Brașov a aprobat restaurarea troițelor din Șcheii Brașovului
Foto: Primăria Municipiului Braşov/ Facebook

Publicat de Stan Lucian, 29 septembrie 2025, 13:00

CL Braşov a aprobat lucrări de restaurare a primelor 10 troiţe ale Junilor din Șchei, la o valoare estimată de 2,5 milioane de euro, prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.

Lucrările fac parte dintr-un program amplu de restaurare a monumentelor din municipiul Brașov, alături de Biserica Neagră, Biserica Sf. Nicolae sau diverse bastioane, spune pentru Radio Târgu Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea:

„O atenție aparte este pentru troițele din cartierul Șcheii Brașovului. Am reușit să elaborăm proiectele pentru restaurarea 10 troițe, proiect pe care vrem să-l depunem pentru finanțare, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro. Aici intră tot ansamblul, adică pe lângă partea de restaurare vom amenaja, acolo unde ne permite și terenul, niște mici parcuri în jurul troițelor, astfel încât să nu fie doar zonele în care se adună Junii, la momentele lor festive, ci să fie zone de care se pot bucura și brașovenii. În acest proiect este inclus și un circuit turistic al troițelor care va fi promovat.”

Finanțarea ar urma să vină în acest iar din 2026 să înceapă lucrările efectiv, a mai spus reprezentantul Primăriei Brașov.

Autor: Valeriu Russu

Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public
Administraţie vineri, 28 noiembrie 2025, 17:23

Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public

Consiliul Local Miercurea-Ciuc a aprobat, în şedinţa de vineri, studiul de fezabilitate pentru extinderea reţelei de iluminat public....

Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public
Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %
Administraţie vineri, 28 noiembrie 2025, 11:48

Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %

Consiliul Local Târgu Mureș a decis ieri, în ședință ordinară, ca taxele și tarifele locale pe anul 2026 să fie majorate cu rata inflației....

Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %
Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli
Administraţie joi, 27 noiembrie 2025, 18:30

Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli

Primăria Miercurea-Ciuc a lansat, azi, un program de protecţie în şcoli bazat pe colaborare interinstituţională, considerat primul model...

Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli
Prefectura Covasna a publicat o listă a firmelor care deţin arhivele întreprinderilor de dinainte de 1989
Administraţie marți, 25 noiembrie 2025, 19:47

Prefectura Covasna a publicat o listă a firmelor care deţin arhivele întreprinderilor de dinainte de 1989

Prefectura Covasna a publicat o listă cu 155 de firme și persoane juridice care dețin arhivele fostelor întreprinderi desființate după 1989....

Prefectura Covasna a publicat o listă a firmelor care deţin arhivele întreprinderilor de dinainte de 1989
Administraţie luni, 24 noiembrie 2025, 18:27

Sediul CJ Covasna – iluminat în portocaliu de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Sediul Consiliului Judeţean Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe va fi iluminat, marţi, în culoarea portocalie, marcând, astfel, Ziua...

Sediul CJ Covasna – iluminat în portocaliu de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor
Administraţie luni, 24 noiembrie 2025, 12:46

Săptămâna aceasta începe reabilitarea DJ131, între Sânpaul şi graniţa cu judeţul Covasna

Lucrările au întârziat mai bine de un an, din cauza constestării lor de către două firme de construcții, însă Curtea de Apel Târgu Mureş a...

Săptămâna aceasta începe reabilitarea DJ131, între Sânpaul şi graniţa cu judeţul Covasna
Administraţie joi, 20 noiembrie 2025, 14:02

Discuțiile despre centura ocolitoare a Tg. Mureșului, reluate

Primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat că lucrările la varianta ocolitoare a orașului ar putea începe curând, după o...

Discuțiile despre centura ocolitoare a Tg. Mureșului, reluate
Administraţie joi, 20 noiembrie 2025, 12:07

Mun. Tg.Mureș va avea 2 noi statui, dedicate lui Constantin Romanu-Vivu, respectiv Sütő András

Acestea vor fi ridicate pornind fiecare de la un concurs de proiecte lansat de municipalitate, care se adresează în principal creatorilor,...

Mun. Tg.Mureș va avea 2 noi statui, dedicate lui Constantin Romanu-Vivu, respectiv Sütő András