Bolojan: În cazul în care activitatea este parţial suspendată în justiţie, moral ar fi ca şi salarizarea să fie suspendată partial

Publicat de Stan Lucian, 3 octombrie 2025, 17:57
Premierul Ilie Bolojan a declarat astăzi că, în contextul suspendării parţiale a activităţii din sistemul judiciar, Ministerul Justiţiei ar putea iniţia un dialog cu magistraţii şi Consiliul Superior al Magistraturii, subliniind că, în opinia sa, ‘moral ar fi ca şi salarizarea să fie suspendată parţial’.
Judecătorii instanţelor din ţară au decis să suspende, la finalul lunii august, soluţionarea cauzelor, cu unele excepţii, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
În acest demers li s-au alăturat şi procurorii, care au anunţat că îşi suspendă activitatea, cu unele excepţii care vizează măsuri preventive privative de libertate sau emiterea de ordine de protecţie.
Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, a anunţat pe 26 august Consiliul Superior al Magistraturii.
Sursa: AGERPRES