CCR urmează să se pronunţe asupra legilor contestate din pachetul doi de măsuri fiscal-bugetare

Publicat de Stan Lucian, 6 octombrie 2025, 08:08
Săptămâna aceasta sunt aşteptate deciziile Curţii Constituţionale amânate din 24 septembrie privind sesizările ce vizează patru din cele cinci legi incluse în al doilea pachet fiscal, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestat proiectul ce modifică regulile de pensionare ale magistraţilor, iar opoziţia parlamentară iniţiativele ce ţin de fiscalitate, de domeniul sănătăţii şi guvernanţa companiilor publice, iar pentru fiecare dintre aceste proiecte a depus câte două sesizări.
CCR a respins săptămâna demersurile similare ce vizau restructurarea ANRE, ASF şi ANCOM incluse tot în pachetul doi, iar între timp, legea a fost promulgată de preşedinte.
Noile prevederi le impun conducerilor acestor agenţii să elaboreze noi organigrame ale instituţiilor cu reduceri de posturi şi de salarii.
Sursa: RADOR