Peste 150 de înşelăciuni online sau prin telefon înregistrate în Covasna în decurs de 9 luni

Publicat de Stan Lucian, 13 octombrie 2025, 19:36
Peste 150 de cazuri de înşelăciuni online sau prin telefon au fost înregistrate oficial în judeţul Covasna în decursul celor 9 luni care au trecut de la începutul acestui an, dintre care şase în cursul săptămânii trecute, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Potrivit sursei citate, victimele sunt apelate de indivizi care se recomandă ca fiind de la bănci de renume şi chiar ca fiind poliţişti care s-ar ocupa cu anchetarea unei posibile fraude, ca urmare a faptului că un necunoscut ar fi încercat să acceseze un credit în numele victimei, la o sucursală bancară din alt oraş.
Ceea ce este comun la cazurile de acest gen anchetate de poliţişti, este faptul că escrocii apelează la sentimentul de urgenţă – victima este ţinută în permanenţă în apel telefonic, fiind eliminată astfel posibilitatea ca aceasta să poată analiza la rece situaţia sau să poată lua legătura cu altcineva care ar putea să o prevină’
Ulterior, sub pretextul ‘protejării’ banilor, victimele sunt convinse să transfere sume importante într-un cont ‘securizat’.
În realitate banii sunt pierduţi: sunt scoşi rapid, dispersaţi prin alte conturi sau convertiţi în criptomonede ori bunuri digitale pentru a îngreuna recuperarea’, se mai menţionează în comunicat.
Poliţiştii recomandă verificarea identităţii apelantului, nedivulgarea datelor bancare, netransferarea banilor la cererea necunoscuţilor şi neinstalarea de aplicaţii de control de la distanţă.
Sursa: AGERPRES